miercuri, 11 decembrie 2024

In Securistan

Luni mi-a parvenit o tema teapana de tot, de miscare a unor hirtii, care iti solicita o inalta calificare, mult peste cele pe care le dovedisem pina acum. Mi-a venit pe doua cai, prin email-ul intern, cit si o hirtie printata plus niste precizari scrise de mina. Se referea la identificarea unor piese componente, solicitate de un client (de astea de suprafata, pe care le pierduse). Aici am gresit eu, fiind prea darnic si invirtosat spre a indeplini tema respectiva, deoarece persoana (de la marketing) care lansase intrebarea si pe care o primisem prin redirectionari pe email, intreba si de situatia stocului pentru acele citeva piese marunte si banale... Eu mi-am zis totusi, hai sa-i raspund, daca intreaba, ca nu-i mare lucru... iar pentru asta, am primit niste instructiuni unde si cum sa ma adresez, de la colega cu experienta. Ce vreau sa spun e ca ieri, m-am plimbat chiar de doua ori pe acolo, intre cladiri (de la proiectare la montaj), pentru ca la final, dupa ce am aflat inclusiv situatia stocului si am formulat raspunsul scris, sa mi se zica ca nu-i in atributiile mele, ca proiectant, sa ma interesez de stocuri... si ca sa scot precizarea referitoare la asta! Am fost bun sa ma plimb si eu ca berbecul prin ploaie... ca-mi uitasem si umbrela acasa! La ceva unde n-am atributii... doar ca sa fiu si eu pe acolo! Fara sa descriu cu lux de amanunte, de aici reiese darul unora de a complica niste banalitati...
In schimb, spre finalul zilei, aud (din partea persoanei cu experienta) nevoia de a merge tot la montaj pentru o "constatare"... unde noi, proiectantii, avem atributii si de unde se poate invata citeceva despre gestionarea unor situatii (de neajunsuri si modificari care se impun pe documentatie, pe desene). Adica eu nu mai sint nici pe departe un nou venit acolo, ci am totusi un an si jumatate la proiectare, doar ca pe mine nu ma invitasera ABSOLUT DELOC pentru instruire, alaturi de colegii cu experienta, in contextul si-n conditiile descrise! Niste nereguli si discriminari care se vad cu ochiul liber, la modul cel mai flagrant. Sigur ca imediat ce au revenit de la constatare (care durase peste o ora!), am intrebat-o si eu cit se poate de politicos si decent pe persoana cu experienta, daca n-as putea sa merg si eu in situatii de astea, la constatari, impreuna cu dinsa... fiindca acestea mi-ar fi utile, unde avem atributii reale... si ca am totusi o vechime acumulata. Faza la care mi s-a raspuns iritat, cu o ridicare de voce si cu o divagatie! Probabil ca au de ce sa se simta!! Asa, hai-hui, fara recomandare, e cu totul altceva si nu e ceea ce intrebasem. De la un timp, am inceput si eu sa ma cer pe o tema sau alta (desi nu-s de ala care da din coate sa se bage in fata)... pentru ca nu cumva sa mi se spuna dupa un timp, ca, de fapt, n-as fi vrut eu sa particip!
Am mai scris ceva, ca asta-vara, in urma unor interceptari, am reusit sa ma bag pe fir si sa modelez 3D niste suprafete asferice, de care era nevoie la niste dispozitive opticiene... plus ca il mai auzeam in perioada aia, pe coordonatorul de proiect, adresindu-se (cel mai probabil pe tema asta, punind puzzle-ul la un loc) si altor colegi mai in virsta de pe acolo... raspunsul fiind asa si pe dincolo, ca... "nu se poate". Ar fi fost genul ala de proiecte, mai noi, unde tot speram si eu sa intru din septembrie incoace. Unde ar fi dracului ceva de proiectat, de creat, de ati folosi calificarea si de a progresa! Sigur ca au avut grija sa ma scoata rapid din proiectele astea.   
 
Asadar, o sa fac trecerea spre politica "mare", unde situatia e fara precedent in istoria noastra post decemvrista!
Ce sa ma fac eu, in conditiile astea, domnule Tudor Popeschiu?! Va asigur ca noi, acolo, sintem cei mai PROeuropeni si PROnato dintre toti cei care au existat vreodata! Nu stiu cine regleaza radioul fabricii, care asigura un fundal sonor muzical... fiindca a ramas si ala blocat pe radio ZU de lunea trecuta (adica de peste o saptamina), sa ne invete aia, pe o atitudine si un limbaj populare, cu cine sa votam! Ma cam enerveaza aia, preferam MagicFM, pentru fundalul sonor. Sint sigur ca si la EFm guarna suna in aceeasi directie a votului, doar ca aia nu-s atit de comerciali, cel putin Petreanu da un continut calitativ mai ridicat, pe urma emisiunea lui Striblea de la 13:15... dar, repet, e cam multa palavrageala pentru mase.
Eu nu-s de ala cu memoria scurta... iar acum asist la niste suceli de un penibil grotesc spre greata vomitiva, atit intre politicieni, cit si ale astora din mass-media (de la tv):
- cel mai penibil dintre toti e dl Rares;
- am ajuns sa-i vad reorientati pe lingatorii de la Antena 3 CNN, pe aia care mereu luptau contra "statului paralel" in vremea lu' Dracnea;
- sa-l vad pe Gidea, care o adula pe una, Brunsils (de buna calitate, de altfel), cind asta candida pe undeva din partea lui Voiculescu, iar acum s-o vitupereze, odata ce ea s-a mutat la AUR;
- sa-l revad pe Ponta si Tudose, dizolvati cu PRORomania si reveniti in PDSR...;
- sa-i vad pe PDSR-isti incriminind AUR si pretinzindu-se suveranisti, cind multi dintre ei is mutati la AUR;
- sa vad o infierare la A3 contra lui Toni Grebla, care pina ieri-alaltaieri fusese prezentat ca o victima a "sistemului basist", la aceeasi A3
- avocata aia, Mocanu, mereu la A3, in urma cu citiva ani, aparuta acum doar la Realitatea (in emisiunea de seara, intrata in locul liberalului Rares... pe care daca-l intrebi unde e Cîțul... cine stie pe unde o fi?!)... macar persoana avocata si-a pastrat consecventa;
- cum de altfel si Piperea a disparut complet de la A3;
- sa vina Lasconi cu niste santaje de un patetism jenibil... sustinind ca daca o sa iasa "extremistii", vom pierde banii de la UE si astfel nu vor mai putea fi platite pensiile si salariile... in timp ce USR-ul ii blamau tare mult pe cei de la putere ca folosesc fonduri UE pentru plata pensiilor si a salariilor
- s-o aud pe Porumbel la A3, chiar ieri, cum dorea mandate de arestare din partea judecatorilor, fondate doar pe niste argumente "daca si cu parca" la a 5-a mina, la niste scenarii... 
 
Exemplele date sint intr-o ordine aleatorie... sa fie si exemple. Aproape totul in zona asta avind o consistenta extrem de BASINOASA... daca e sa fie ceva dus la extrem.  

Zilele trecute l-am revazut pe dl Tuca, care odata ce revenise cu emisiuni online o cam dadea prin balarii, cu subiecte mai apolitice sau penibile (pe marginea lui Ghita, ala)... desi aveam niste reprosuri la adresa lui pornite de la ceea ce zicea pe vremuri, si anume ca el, intotdeauna, cit timp o sa mai faca jurnalism, o sa exprime o pozitie contra puterii, din principiu.
Acum insa, am gasit o emisiune interesanta, vizavi de problemele actuale (impreuna cu Cristoiul de pe pe vremuri):
Mai avea o emisiune si cu profesorul Dan Dungaciu, un invitat de seama la dl Rases. Multumim, domnule Tuca!


Ce somn am mai avut noaptea asta (orele 5:50 acum)...!

PS (13-12-24): Inca o emisiune de azi, cu Dungaciu: 

10 comentarii:

  1. De principiu, ne-au mai ramas doar produse militare de facut in fabrica aia. Iar unul dintre acestea e pe module, sa le zic asa. Un set care cuprinde sumar doua tipuri de lunete si un suport strict mecanic, si care permite, evident, anumite reglaje. Pe mine m-au ferit ca dracu de ansamblele optico-mecanice, de nu mi-au mai dat nimic. Cu chiu cu vai mi-au dat suportul ala sa ma ocup de el, in perspectiva, sa-l preiau. Si tocmai luneta mai speciala, numita panoramica, i-au incredintat-o novicelui, fara experienta si-n care se investeste masiv cu instructajul practic, pe la montaj (alaturi de cei in virsta). Oricum, toate produsele militare au o anumita secretizare. E ceva absolut INCREDIBIL Auzeam ca mai sint si ceva probleme, de nu se mai stie face luneta aia panoramica, cu reglajele pe care le implica. Iar astia is pe cale sa nu poata onora comanda, is pe cale s-o intirzie sau s-o livreze imprastia. Nu zic ca as fi eu vreun superman, dar ca sa remediezi ceva din facerile tehnice de mintuiala acumulate si din efectele plecarii treptate a celor cu experienta practica, trebuie sa-ti folosesti mai cu cap resursele umane de care dispui, apoi rezultatele se vor vedea. Eu am vazut o singura data un colimator de ala, si imediat i-am inteles principul banal de functionare (fara altfel de dileme cam jenante). Deci, prin felul in care ei aloca temele, apare inca o dovada ca astia ar fi in stare sa ingroape cu totul fabrica... doar sa nu-mi de mie teme mai diversificate (mai spre optica) si, eventual, mai multe. Pe unde or avea de dat si ei socoteala mai sus, o sa dea din umeri... ca “asta e”, sintem cu totii prosti la fabrica si nu mai stim sa facem produsele. Mi-am luat eu o tema, o luneta de vinatoare, care si aia avea secretizate niste date (lipsa coordonatele canalelor camei care asigura grosismentul variabil). Am gasit apoi alta mai veche, care sa intruneasca totusi niste parametri, ca s-o modelez. E incredibil asa ceva. Mi-e o scirba infinita de ticalosiile astea. Asa e cind te pierzi intre securisti si pilosi. Vai si amar de capul nostru... si cu politicienii aia (saci cu basini)... care de atita timp tot promit schimbari in bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, au gasit la cine sa dea lunetele. E foarte bine sa formeze, construiasca opticeeni... la cald, la rece, la vid! De alea de vinatoare, pt. amatori, oricum n-o sa se mai fabrice. Astept cu interes sa-i vad cum o sa se descurce fara mamuci, fara tatuci. Eu sint asimilat ca fiind doar un intrus acolo, desi nu trebuie, ci mediul de stat, prin definitie, nu trebuie sa fie abject.

      Ștergere
    2. Azi de dimineata, cind ma trimiteau de la unul la altul pentru coordonatele canalelor camei pentru acea luneta de vinatoare, intelegind eu (mai mult decit evident) ca si astea-s secretizate, imi venea sa ma cac pe ele, pe toate. Apoi am gasit totusi ceva cit de cit complet, desi model mai vechi. Secretul rezida in faptul ca cele doua dublete ale inversorului trebuie sa aiba o miscare axiala bine definita, riguroasa, atit a distantei relative intre dubleti, cit si fata de imaginea data de obiectiv, astfel incit sa varieze grosismentul si sa mentina pozitia axiala a planului focal final (sa nu trebuiasca sa refocalizezi). Unele modele de lunete mai vechi aveau reticului plasat inaintea inversorului, iar altele la ocular... sigur ca eu mai inteleg aspectele astea si cam ce implicatii au. Cu Warp s-ar modela cel mai usor canalele, dar nu iese sectiunea canalelor dreptunghiulara, daracu s-o ia. Am incercat si alte metode, dar tot nu ies riguros cum trebuie. Mai tre sa caut si pe YT. De aici, din biroul meu de la garsoniera... dar am alocat si acum vreo doua ore cu incercarile... cred ca e destul, n-o sa-mi consum toata seara cu de astea.
      Oare sa-l mai intreb pe Tudor Popeschiu, de unde-s discrepantele astea la noi, PROeuropenii?! Cit de usor intra unii direct in pita militara. Mai intii ar fi trigonometria banala, dracu s-o ia, si transformari elementare de unitati angulare etc. Adica el ii ocupat cu Senghenul... care pe mine nu ma aranjaza deloc... asta era ultima mea grija, Senghenul!

      Ștergere
    3. Iar nu pot dormi. Credeam eu ca oi face vreun fel de cariera in Securistan... de parca s-ar fi schimbat mentalitatea si orinduirea odata cu revolutia. Nici vorba. Doar s-a agravat. Ii mai vedeam adesea pe fereastra si pe papitoii aia de la facultatea de Stomatologie, in ce masini de lux veneau.

      Ștergere
  2. De 3 zile nu pot decide daca sa dau ultimul set de oglinzi DK, D170mm, ori sa-l pastrez pentru mine, pentru vremuri mai nasoale. Mai aveam o oglinda primara, cea mai buna, lasata nemetalizata, dar de la un timp incoace, am zis sa-mi tin si setul asta nefolosit, tot ca rezerva. Se fac doua ore de cind am deschis fereastra de scriere a mesajului, si nu pot decide, rindul ala de o sa-l trimit, ce fel de mesaj sa fie!! Ar fi de trimis in UE, o procedura simplificata. Pare ca nici cu banii de i-am mai strins din salariu, n-o sa am ce face, fiindca asa m-am format eu... sa n-am ce face cu banii, sa nu stiu cheltui banii. Iar sacii de fecale din politici, o sa-i faca sa se devalorizeze. Cred ca o sa incerc sa contactez producatorii de sticle opticiene, sa-mi iau sticle, daca mi-or raspunde, deoarece nici cantitati foarte industriale n-o sa pot lua.
    Inclin sa-l tin acolo, acasa... ca nu ma impiedic de el, numai eu stiu ce vremuri am avut prin 2018..'19, ce munci intense la oglinzile astea, sa iasa bine. Primele doua seturi D135mm nu prea fusesera bune in final, apoi am remediat tehnologia. In fine...

    RăspundețiȘtergere
  3. Inapoi la politica mare. In urma celei ma mari ticalosii din istoria noastra post decemvrista, ramin doua intrebari foarte consistente pentru PROeuropenii care se pretind a fi si prodemocratie: 1 Daca ar fi existat suspiciuni reale si rezonabile de ingerinte ale Rusiei in procesul nostru electoral, atunci de ce nu s-au adresat rahaturile astea de autoritati in mod oficial si serios ambasadorului Rusiei la Bucuresti? 2. De ce nu se repeta alegerile de la primul tur, cu aceiasi candidati, care fusesera validati?
    Iar de cealalta parte, mi se pare o prostie penibila ceea ce pretind guristii din media, ca CG, aflat deja in vizor, ar fi vrut sa organizeze cu aia citiva legionari lovituri de stat, rascoale sociale, de astea... e absurd asa ceva, niste timpenii. Nici n-ar fi trebuit sa minta atita, fiindca nu cred ca ar fi avut ceva prea important de ascuns, intilnindu-se cu aia doi la ferma curului.. ci cred ca minte doar pentru ca e un mincinos patologic, iar astfel se descalifica in viziunea unor oameni, inclusiv in ochii mei.

    RăspundețiȘtergere
  4. Azi am facut si eu cerere de implicare in proiectele militare, in special in subansamblele optico-mecanice, unde-s mai multe probleme. Daca mi s-ar aproba, chiar cu luneta panoramica as vrea sa incep, iar pentru asta tre' sa am mai intii acces la documentatie, din care s-o modelez 3D si sa inteleg rolul fiecarei piese... abia pe urma montajul si reglajele. Altfel, am fost azi un pic la montaj... si au scos lampa de la colimator, dupa care m-au invitat si pe mine sa ma uit... o bijbiiiala si o caca maca de astea care nu duc nicaieri. Pasii is cei descrisi la inceput, daca se accepta de la nivel oficial.
    Iar la jucrul 3D, in solidwork, am reusit sa fac sa iasa bine canalul ala pe cilindru, de la cama spatiala (prin lucru cu suprafete). Tre' sa incerc sa mai progresez, ca nu-i deloc in regula atitudinea discriminatorie a alora.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A devenit foarte greu de suportat felul in care imi trece timpul pe aici, prin Bucuresti, dar tre' sa incerc sa-mi acumulez vechimea minima pentru a obtine o mizerie de pensie mai tirziu.
      Treptat, mai fac si trecerea motivationala spre proiectarea in solidwork... mai trebuie sa ma reculeg in vacanta asta de sarbatori (im amintesc mereu si ce vremuri crincene am avut in urma cu un an, cu renovarile de aici, in special in lunile noiembrie si decemvrie).

      Ștergere
  5. Se implinesc vreo 20 de ani de cind ma gindeam (imi propuneam) pentru prima data ca "la anul..." sa fac altfel revelionul, sa fiu la mine acasa si in alte conditii. Abia acum pot spune intr-un fel ca sint la mine acasa, doar ca in conditii de puscarie... asa am fost eu condamnat la puscarie pe viata, in societatea asta a besinilor. Oi face macar friptane... sa-mi satisfac "valorile burtii"? Nu, ci ca de obicei, acu', seara, a venit rindul de mi-am facut niste mere rase fin si cu biscuiti, iar mai tirziu oi minca un iaurt si poate inca ceva pe linga. Da, asa e "noaptea dintre ani" la Tavi's Optical, in vremurile astea. Mai frec la niste proiecte de triplete, sa ma asigur ca le scot cea mai buna forma.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-a facut o ceata cum n-a mai fost niciodata de revelion, de cind ma stiu! Amplificata si de fumul artificiilor care abia se mai vedeau la 20..30 de metri. Macar atita lucru, ca nu mai sint cu chirie in cocina lu' Bogdan!

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Lucrul la Obiectivul cel Mare a inceput!

Inca din urma cu multi ani, de cind activam pe platforma besinilor "democratice" de la FB, am avut mai multe abordari ale subiectu...