vineri, 6 septembrie 2019

The Box

In jurul datei de 20 august m-am introdus la cutie, pentru etapa finala a muncii la oglinzile primare DK, D170mm, pentru a da drumu' geniului creator din mine, a produce optica de inalta calitate. Iar azi am declarat incheiat lucrul la acea serie de cinci oglinzi. In cea mai mare parte lucram ziua, dupa ce terminam eventualele drumuri dupa citeceva, cind eram mai viguros si puteam lega seria necesara, de pe la orele 12..13, pina spre 17..18.... cu maxima concentrare si o anumita presiune implicita. Adica nu ma apucam in toiul noptii. Conditiile de vara si temperatura ridicata fiind tocmai bune acum pentru munca de zi.


Pe primele doua (nr. 4 si 5) polisate la sfirsit de Iunie, incercasem sa le asferizez tot atunci, dar am avut dificultati cu smoala, initial parindu-mi-se prea moale la temperatura data, apoi am mai bagat saciz in ea, dupa care a devenit prea tare (o intarire intirziata), refuzind sa imprime forma dorita pe oglinda, neavind "curgerea" necesara. Mai aveam totusi si din cea nefolosita, facind diverse mixaje (plus eventual terebentina), dar tot n-a mers atunci si m-am apucat de altceva. Si acum in august am inceput cu dificultate, cind polisorul refuza sa se rodeze. Ba chiar am facut doua simultan, si pe unealta de slefuire ca substrat, mergind treptat cu toate oglinzile, pina cind in sfirsit smoala si suprafata ei de contact si-au intrat in regim. Iar cind merge, merge calumea de tot. Aproape tot lucrul (nu doar asferizarea) e bazat adesea pe presiuni excentrice, controlate. Numai MOT (oglinda deasupra). Am folosit din smoala nou cumparata in Iulie de la Stathis, sa mai exclud din dubii, referitor la cealalta. Un al 3-lea polisor in sesiunea de toamna a mai fost necesar, pe care l-am rodat mai repede, punindu-mi in ordine procedura.



Am inceput tirziu sesiunea asta de finalizare, aproape ca nici eu nu mai credeam ca le voi putea termina. Imi place acel gen de presiune mentala, as tot face oglinzi de astea de nu m-as mai opri, dar acestea sint totusi rezultatul unui lung proces. Iar la final, bineinteles ca imi aduc satisfactii, fiind printre putinii factori pozitivi pentru mine in lumea asta de cacat. Am terminat si sticla pe care ma chinuiam s-o aduc de la Bucare, la inceput de octombrie 2017, cum o terminasem si pe cea de 15mm grosime, cu oglinzile D135mm. Le-am terminat cu folos. Atit de repede a trecut timpul din noiembrie 2016, cind imi facusem cabina!... iar acum, viitorul optical si sub toate aspectele lui e foarte incert. Era important sa le finalizez (noroc ca m-a ajutat si vremea calduroasa), pentru a continua delegatiile la Bucare... alocate perioadei lor clasice. Cind le ridicam de la aluminizare, aveam din nou un sentiment de mare bucurie. Cel putin un set o sa aluminizez, dar nu mai mult de doua. Probabil doua, fiindca nici nu vreau sa le tin pe aici gata metalizate, stind pe raft. Desi mi-au mai ramas doua seturi D135mm nedate, n-am nici un fel de regrete in privinta asta, intrucit le-am concretizat intr-o perioada fantastica, rara in anii recenti. Cum s-o mai aduc inapoi?!
O sa-mi pastrez si eu una nealuminizata, inca un set de fapt, de rezerva... avind in vedere cite simplete peste simplete am facut, din care mi-am pastrat in dublu exemplar.

Da... cam asa e la cutie, dintotdeauna am avut astfel de limitari, dar mai am un "loc de munca" si-n societatea dejectiilor besinoase, sa le cunosc si eu. Jivine dracu care dau buzna in viata ta, fara nici un drept sau temei legal, te mai si denigreaza, apoi asista nepasatoare la drama omului, se amuza si te birfesc. Ba chiar mai rau, asa cum mai scriam, ceea ce nu-i o noutate, atitudinea aia ostila fiindu-le caracteristica multor gunoaie umanoide.
Nici n-am ce oferi gagicilor, sa devin atractiv. Uneori ma intreb, oare pe ele le-o duce capul intratit de mult incit sa-si dea seama ca si eu sint interesat de ele?! Dar ce sa fac daca n-am altfel de conditii! Bine ca am facut o facultate la dejectiile imputite, pe care am mai si terminat-o cu 10. De ce oi fi facut-o? Nu ca sa-mi deschid perspective noi de viata?

Sa revin cu o vedere a aparatului Foucault... construit in dec. 1997, inclusiv suportul oglinzii. Si care inca e perfect utilizabil, desi sursa produce unele inconsistente in iluminare, mai vizibile fotografic. Tiparul ala mai intunecat apare si fara intersectarea fasciculuilui, insa in vizualizarea dinamica a luminii si umbrelor produse voit n-are vreun efect distuctiv, nici nu le sesizam. Si nici cu grilaj Ronchi. I-am mai aplicat acum, pentru usurarea evaluarii, o limitare liniara, fiind un caz particular al cutiei cu care incepusem.

  

46 de comentarii:

  1. Ma cam inspira Roxana, as face sex cu ea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iar cu cele mai scumpe as face dragoste.

      Ștergere
    2. Si-n fine, cu proastele fandosite, jigodiile rapciugate n-as face nimic.

      Ștergere
    3. Vai, am fost si eu acu', apre seara, la o plimbare prin centru si am vazut o doamna de foarte buna calitate, de la USR, impartind fluturasi si stringind (cred) si semnaturi. Pe mine nu m-a abordat cu nimic... cam asa se intimpla cind societatea te respinge, nici pentru niste amarite de semnaturi nu mai esti solicitat. Intr-un fel, imi pare rau mie ca n-am intrebat-o despre ce-i vorba... macar o semnatura i-as fi putut oferi.

      Ștergere
    4. ^ Mai obtin si imagini tip panning, alea imi plac tare mult cind ies bine. A iesit si acum calumea una pe bicicleta, care venea pe trotuar. Si nu numai asta pe bicicleta. Apropo de bicicleta, mai am una din primavara, din parc... e beton, arta si meserie... ce or sti bulbucatii despre asa ceva?! Iar aia venea mai transversal, cu o componenta mare a vitezei, a deplasarii in cadru. Imi prinde bine la portofoliu.

      Ștergere
    5. ^^ Au fost mai multe, ma rog, si la intoarcere era una de foarte buna calitate intr-o statie de autobuz. O blonda vopsita. Era cam bulbucata. Nici aia, de fapt nici alea nu vor sa fie iubitele mele. Iar imi vine in minte ipocrizia imensa a societatii, refulata prin gurile astora care comenteaza la tv cazurile socante.

      Ștergere
    6. Iar se excita niste pizde la Tumbari. Bagasera si un pic de muzica, iar una blonda (care parea de buna calitate) facea niste onduleuri din cap... cam asa ajunge sa faca sex, sa se lase fututa cu pula... fiind adusa la starea de ridere si imbatata cu muzica. Asa se desfasoara in general astia prin discoteci, avind ca obiectiv final intemeierea relatiilor sexuale, liber consimtite, desigur, cum se spune. Is atit de "opsedati" incit ajung sa faca sex.
      O alta tinara isi astepta iubitu' prin centru, nu pe mine ma astepta, ci pe un cal cu care face sex.

      Ștergere
    7. Cred ca as cam face si eu sex cu blonda aia de la Tumbari. Ma cam excita cu onduleurile alea... dar eu pierdusem etapele astea, la cit m-a nenorocit familia. L-am avut ca model doar pe nenorocitu' asta facator de "lucruri importante". Plus celelalte constringeri implicite si directe, desigur. Apoi s-au cooptat in posturi caldute doar putorile astea belite, pe criterii politice, rude si amante... Le corelez si eu, le cam vad si-n realitate.

      Ștergere
    8. Unde esti, iubita mea? Unde esti?

      Ștergere
    9. Va, ce fata frumoasa am vazut acum in gara, fiind de o extraordinara calitate! Era in grup, probabil si cu iubîtu' ei cu care face sex. Cadeai secerat acolo! Oare de ce, muma, eu n-am o asemenea iubita?!

      Ștergere
    10. ^ Totusi mai sint unele rezerve, sa nu exagerez. Era de buna calitate, dar nu chiar in zona extraordinara.

      Ștergere
    11. Draga mea, Rosiuta! Iubita mea, Rosiuta! Cam rau arata perspectivele, stiind ca n-o s-o simt niciodata. M-o vedea ca jigodiile batute-n cap, ca pe un neom.

      Ștergere
    12. Zilele trecute auzeam vorbindu-se intr-o emisiune, la digi, despre un istoric al criminalilor in serie, in special din romanica. Fac si astia audienta cu moartea, dind satisfactie teoristilor si criminalilor, dupa cum ei insisi observau. Mi-am si notat pe o ciorna doua nume ale unui caz in care cica o studenta tare frumoasa, care fiind din provincie a mers la facultate in Bucuresti, unde a omorit-o un nenorocit de asta, pe care nu-l depisteaza besinile societatii. Ciudat e felul in care ala, parca sofer de taxi, a agatat-o, a plimbat-o, ba chiar a reusit s-o faca sa accepte sa urce la el in apartament! Unde specimenul a schimbat foaia, propunindu-i sa faca sex mai repede, pina nu vine nevasta-sa. Abia acum povestea devine halucinanta, desi cred ca e reala, fata avea iubit in zona ei natala si era virgina, pastrindu-se pentru iubitul ei! E greu de inteles! Inca n-am cautat mai multe despre numele alea pe internet. Pe ea cica o chema Anca, asa, doar pe numele mic... daca si-o fi amintit bine criminalistul invitat. Intimplarea cred ca era din anii '80.

      Ștergere
    13. Miine incepe scoala! Dar nu mai e pentru mine. In mod normal ar fi trebuit sa am copii la virsta scolariei, dar nici macar o iubita reala n-am. Da... besinile dracu ce sinteti. Bine ca macar am facut lucruri importante, ca si nenorocitu' asta alaturi de care traiesc in continuare. El e pe alta incadrare, avea totusi deschidere sociala "pe treburile importante", desigur. Era platit regeste la Bucuresti, de catre un papitoi parvenit, afacerist, care isi permitea sa pompeze bani in acea ramura de activitate care nu se autofinanta (cum e normal pe criterii economice). Insa a renuntat si a venit din nou acasa, la uzinareala lui de acasa... ca mai bine-i asa.

      Ștergere
    14. Oare citi cunoscuti, in sens de amici, o avea Rosiuta? O avea multi, destui, doar nu era sa ma aiba pe mine, de pe strada si cu imaginea falsa, deplorabila tesuta de putorile astea securiste, mince-le moartea!

      Ștergere
    15. Rosiuta era cu adevarat extraordinara.

      Ștergere
    16. Am fost si eu, pe de o parte, sa consemnez evenimentul inceperii scolii, sa le vad pe jigodii in mediul lor, cu anturajele lor, cit si sa-mi fac o iubita, dar n-am gasit. Am zis ca-i timpul si pentru mine sa-mi gasesc o iubita, nu-i asa dejectiilor besinoase? Sau nu, ati vrea sa mai astept, "sa-mi pun pofta-n cui", putori infecte ce sinteti!

      Ștergere
    17. ^ Atit de reduse mintal is jigodiile astea, avind un orizont foarte limitat de vedere. Gunoaiele dracu care in mod real n-ar fi in masura sa aiba pareri despre mine si actiunile mele, chiar deloc. Dar treptat, o sa va cunosc si eu, jivine belite. Intre ele is adesea rizatoare. De la riderile astea ajung si sa faca sex.

      Ștergere
    18. ^^ Am fost numai aici, aproape, in doua locuri. Mai bine m-as fi dus in centru, la Balcescu, de ex.
      PS: De fapt, am fost la scoli gimnaziale in ideea proiectiei stadiului la care ar fi trebuit sa ma aflu. Asta era ideea desprinsa din ceea ce scriam ieri. Pe deasupra, am vazut si vreo 3 gagici adolescente de foarte buna calitate. Ultima era cea mai mare dintr-un grup de 3, care s-au oprit sa stea pe o bordura, undeva in calea Buc, linga piata. Aia era si foarte expresiva.

      Ștergere
    19. Cred ca Rosiuta o fi studenta. La 1 0ct. o avea festivitatea de incepere a anului universitar... dar unde?! E posibil sa fi avut cursuri la Universitate.

      Ștergere
    20. Sa te uiti numai la dejectiile astea besinoase, cum dau simptomatologie de pedofili! Care prinde beton unde-s zacaminte largi de prostie ignoranta si superficiala in a trage concluzii si a emite judecati. Totusi, in virtutea consecventei, nu l-am remarcat pe sepcialist sa-i numeasca pedofili si psihopati sexuali pe gunoaiele mai importante, cu bani si statut social, cum ar fi militieni, politicieni, oameni de afaceri etc., gunoaie libidinoase si rasfutute, care inca voiau "iedute" si "caprite" de la retele. Eu nu ma vad deloc comparabil cu astia, si nici cu aia mai sarantoci si inabili, nici macar minjit moral. Ca limita de virsta a victimelor incadrabile la "copii" (constrinse sau brutalizate), iarasi discutiile is ambigue, dupa convenienta.
      Sigur ca din perspectiva proprie, vad o apreciere fizica a fetelor dependenta de stadiul lor de dezvoltare, care trebuie sa fie ajuns spre maximum (de unde exclud eventuala evolutie spre colaci pe talie si alte lesturi in genul asta). Iar caracterial, odata cu avansarea in virsta, individele par sa devina mai jigodii, mai reci, mai satule de "sex" (sa nu zic neaparat dragoste) si afectivitate. Probabilistic vorbind, pe esantioane mai mari, le-am resimtit in felul asta.

      Ștergere
    21. ^ In contextul asta, daca vreodata m-ar legitima formal vreun porc din militie (care poate in culise o fute "iedute"), eu aflindu-ma la locul meu de munca de pe strada, i-as raspunde ca a venit timpul sa-mi caut si eu o iubita. N-ar fi nimic in neregula sau ilegal in atitudinea mea. Sigur, sa mai spune ca e ilegal sa faci sex cu o minora. O restrictie oricum doar pentru prosti, si care presupun ca nu se aplica cuplurilor cu ambii parteneri minori (fiindca ei intre ei se copuleaza de nu mai stiu de treaba lor). Dar ideea de a avea, a-ti face, o iubita eventual minora nu se refera neaparat la a face sex cu ea. Deci nimic in neregula! Un deziderat teoretic, formal, aspirativ, pe care nici un porcovan purtator de uniforma nu ti l-ar putea lua apriori, pe baza de impresii si opinii ale sale!
      Oricum, principala mea iubita virtuala fiind Rosiuta, e majora. Restul aprecierilor sint ample, posibil mai variate si complexe decit tiparele acestor besini "specialiste" ale societatii.

      Ștergere
    22. ^ Si din categoria mai matura, doamna Retro va ramine pentru totdeauna iubita mea principala, tot virtuala. A fost odata pe un peron de noiembrie, la Bucare... a fost odata... Daca ar fi reale, sigur ca m-as putea limita la una singura.

      Ștergere
    23. Auzeam azi la radio cum o tinara de 21 de ani a fost omorita prin ardere de catre iubîtu' ei!! Adica s-a lasat cucerita de un asemenea cacanar, caruia ii acordase o incredere deplina... pina intr-acolo la a ajunge sa faca sex cu el. Apoi a sfirsit in halul asta. Oare cam ce incadrare ar avea un asemenea specimen care actioneaza asa?! Iar au esuat besinile in a-l depista, specimenul fiind chiar intre ele. Cred ca au o rata a esecurilor ce tinde spre 100%, implicit cea a succesului spre 0%.

      Ștergere
    24. Zilele trecute am revazut-o pe fata din grupul de 3 (care se asezasera pe acea bordura prima data), din nou pe Calea Bucuresti, mergind spre piata. Cred ca se intorceau de la scoala. Celelalte doua pareau mai mici ca virsta, dar s-ar putea sa fie colege ce clasa. Voiam sa-i corectez incadrarea. E foarte frumoasa si expresiva, inalta si cu corp beton. Doar in zona taliei nu i se vedea forma, dar chiar si asa, din cit am vazut-o, e dintre cele extraordinare.

      Ștergere
    25. ^ Ma mir ca n-o mai vazusem. Cred ca as fi retinut-o daca as mai fi vazut-o. Sa fie poate la liceu?! Sa fi inceput a 9-a. Poate la Odobleja, desi parca distanta e cam mare sa fi mers ele pe jos.

      Ștergere
    26. Azi spre seara, cind eram in magazin si voiam sa-mi iau citiva gogosari, mai era acolo o fata sa-i spun, de vreo 20 de ani (nu le mai numesc pizdute si asa, poate suna peiorativ). Parcase carutul destul de bogat aproape lipit de raion, incit altcineva nu mai avea loc, ea luindu-si gogosari de pe lateral. Ma uitam si eu la legumele respective, m-am intins un pic, dar ea nu s-a simtit. Apoi i-am miscat eu carutul un pic spre lateral, cit sa am loc, zicindu-i ca il dau in pic incolo, ceva de genul asta. Faza la care ea s-a uitat doar cu o mutra bulbucata. Oare ce i-oi fi facut eu timpitei asteia?! I s-o fi parut normal ca doar ea sa ma cunoasca, fara stirea si acordul meu? Era nesimtita, dupa cum reiese, posibil vreo jigodie din lux.

      Ștergere
    27. Nu-i asa, iubita mea Rosiuta, ca tie nu ti-am facut "nasoale"? Desi te vazusem mai bine in acele citeva secunde. Ce s-ar putea spune despre unii handicapati cu apetenta in a va stropi cu benzina, dupa ce facusera sex liber consimtit cu voi?!

      Ștergere
    28. Da, am mai gasit o femeie extraordinara, la periferie unde aveam ceva treaba. Nu stiu caracterial cum o fi, dar barem la fizic e extraordinara. E si foarte expresiva, cred ca am mai vazut-o, dar nu-mi amintesc cind si unde. Insa are si copil, deci se fecundase. Nici asta nu vrea sa fie iubita mea... si e ceva de neimaginat pentru mine cum, de cind am vazut-o zilele astea, precis s-a deschis (asa extraordinara cum era) sa faca sex!

      Ștergere
    29. Mai rascoleam acum in folderele incepind din primavara, sa mai caut ceva materiale ilustrative pentru o postare lasata neterminata de saptamina trecuta, si am mai revazut-o pe o doamna blonda de foarte buna calitate. Era intr-o zi oarecum ploioasa, prin centru. E posibil sa fi fost patroana la o cofetarie sau ce era acolo. Si pe aia aveam impresia ca o stiam deja, dar ma deranjeaza un pic fazele astea cind nu-mi amintesc exact. Asta (comparativ cu altle) macar nu mi-a lasat impresia ca ar fi vreo rapciugata de aia proasta cu spume, asa cum is de obicei jigodiile securiste apartenente vechii nomenclaturi (si poate nu numai, dar la alea lucrurile-s mai clare).

      Ștergere
    30. Mi-e dor si de fata aia extraordinara din grupul de 3, de pe calea Buc., si de altele, dar golul lasat de Rosiuta nu se poate umple cu nimic. Ma termina gindul ca ea tot face sex cu altu' si nici n-o intereseaza nimic de mine (exceptind "stirile" propagate initial de catre societatea dejectiilor besinoase). De ce dracu, muma, tocmai eu sint in situatia asta?!

      Ștergere
    31. Azi am revazut-o pe una dintre cele mai vechi cunostinte ale mele din era moderna, adica de cind mi-am luat telefonul asta. Cea de prin februarie 2016, de pe Cuza, undeva intre universitate si teatru. A mai luat un pic in greutate, dar nu distructiv. Chiar daca vorbea la telefon si privea mai in pamint, e bine si asa. Cred ca o mai revazusem o data, cind treceam calea Buc., ea trecind din sens opus, doar vizual atunci. Era mai aproape de data initiala, cred ca prin 2017.
      Ar mai fi una pe care as vrea tare mult s-o revad, tot din primavara lui 2016, intr-o statie de autobuz linga scoala 32 (parca), de unde luam alimentele date pomana de catre autoritati.

      Ștergere
    32. ^ De pe 27-01-2016 mai exact. Si atunci vorbea la telefon si privea mai in pamint, dar a fost lumina ceva mai buna, la fel si unghiul fata de coafura ramasa in acelasi stil. Oricum, se vede si acum ca ea e. Imi dadusem seama si pe moment, vizual.

      Ștergere
  2. Sint si in strainatate besini de astea besmetice, daca n-or fi cumva maimute. Ma refer la unele contacte la anunturi. Ma contactase zilele trecute unul cica din Franta, legat de simplete, ca i-ar trebui un obiectiv de 25mm diametru pentru o luneta Galilei. Adica nu ce aveam eu acolo, o oferta destul de clara, desi ocularul divergent se poate folosi cel putin pe obiectivul meu cu focala de 1800mm si deschidere de pina la 36mm. I-am scris, subliniindu-i forma sub care le furnizez, ba chiar oferindu-i ca bonus o lentila divergenta utilizabila ca ocular (si de care avea nevoie, ma intrebase). N-a mai raspuns, fiind probabil prea scump si nerentabil pentru el. O specie din cale afara de zgircita, la ce venituri au aia, jigodiile naibii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-ar fi prins bine sa mai pot da un set acum, sa-mi ajunga banii de o calatorie si pentru ceva placi de aluminiu. Dar asa-s papitoii astia, greu de inteles. E vorba de prioritizare si conceptii pina la urma. Sint sigur ca se balaceste in alte consumabile si servicii de n-are treaba. Capitalistii curului!

      Ștergere
    2. E adevarat ca nici eu nu mi-am mai facut constructia lunetei aeriene D63mm, dar am ai alte probleme pe aici. Daca oi reusi sa ma mut la o casa numai a mea, sa nu mai fiu in veci cu boul asta, va deveni o prioritate luneta simplet cea mare.

      Ștergere
  3. Da... Azi m-am oprit si eu prin oras sa asist la raliul stradal demonstrativ, organizat de autoritati, dupa ce zilele trecute se vedea ca se pregateste ceva. Banuiam ca va fi raliul. Totodata, o aniversare a 2 ani de la primul la care asistasem, tot in zilele astea de toamna. Bineinteles, a existat un dublu scop, si acela sa merg la gagici, dar nici acum nu mi-am gasit nici o iubita. Ma gindesc in special la una dintre cele vazute, care as fi vrut sa-mi fie iubita. Am obtinut vreo doua vederi cu ea in care gasesc o valoare artistica mai evidenta: din profil la partea superioara, cind intinsesem miinile peste gardul delimitator, dorind sa obtin o centura a publicului din zona aia, imaginea avind si adincime; si inca una tot de aproape, din lateral, cum stateau si ei la grilaj si priveau spre pista.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ^ Ba chiar mai multe, in functie de lumina. Si pentru capturi la masini in trecerea lor am mers undeva mai aproape, la arcul de par din Calea Buc, tot in contra lumina... care da un alt efect, o alta cadere. Celelalte, luminate direct pentru maximizarea detaliilor sint prea banale. Iar la focala scurta a telefonului, trebuia sa fiu cit de aproape posibil, sa se vada ceva.

      Ștergere
    2. Cred ca au fost si vedetute. Acum remarc ca una albastra, monopost, era inscriptionata cu "Dani Otil".

      Ștergere
    3. Oare Rosiutei i-or placea masinile? Ar fi venit la raliul asta? Inca se mai aud si acum, eu fiind in casa. Portia de dupa amiaza.
      Nu stiu daca ar merita sa mai fac o postare din asta. Acu' 2 ani facusem pe FB, dar am scos-o, considerind ca nu ma mai reprezinta.

      Ștergere
    4. O fata frumoasa si expresiva, cu trasaturi parca asiatice, trecea pe o straduta din centrul vechi. Era de foarte buna calitate, as fi vrut sa fie si asta iubita mea.

      Ștergere
    5. Cica a fost si un accident cu spectatorii. Pe 6 i-ar fi dus la spital. O postare din urma cu 6 ore, adica intre 12 si 13 s-ar fi produs. Cred ca inca eram pe acolo, dar jos, la arcul de par. Accidentul s-a produs pe Cuza (fusesem un pic si acolo), soferul incercind sa faca ceva fente.
      Cind eram pe partea opusa, la universitate, un bou, nu stiu ce era cu el (sa fi fost dintre organizatori?!), a sarit sa treaca strada dupa un viraj... la scurt timp venind si o masina. N-a fost chiar la mustata, dar nici mult nu mai avea sa fi dat in el.

      Ștergere
    6. ^ E filmarea proasta. Nu, nu de la vreo fenta. Era inca in parcurs, cred ca-i pierduse spatele la iesirea din viraj, de acolo s-ar fi tras.
      PS: Ba nu, o masina rosie, prima dintre cele doua aflate in cadru, a fost subviratoare si cu greu a prins aderenta, apoi a intrat in partea opusa a drumului, in spectatorii de acolo.

      Ștergere
    7. Multe masini erau modele mici, refacute evident sub caroserie. Era unul cu "POLICE", ceva mai mare si mergea semnificativ mai zdravan.
      Am vreo doua cadre din zona spectatorilor, unde urma sa fie accidentul. Vazusem o gagica de buna calitate, dar era numai cu spatele. N-am idee cit o fi ramas acolo. Parca totusi niste metri mai departe dupa viraj i-a lovit pe spectatori, vizavi de universitate.

      Ștergere
    8. Si-n cadrele mele din zona respectiva apare semnul trecerii de pietoni. Cam de pe acolo pozasem si eu sau cu cel mult 10 metri mai spre centru a intrat masina aia in spectatori. Se vede suficient de clar, nu stiu cum privisem la repezeala, de nu mi-am dat seama de prima data ce era acolo.

      Ștergere
    9. O metoda de corectie a subvirarii e sa pui brusc puterea pe masina, daca e cu tractiune pe spate, sa ajuti virarea din pierderea spatelui. Daca ai surplus destul de putere. Se vede clar ca ala a bracat rotile mult, la maximum, spre stinga.
      Au trecut 24 de ani de cind Normalu adusese la noi in garaj o masina de asta monopost, in genul celor de formula. Ar fi vrut s-o refaca. Incredibil! O viata de om e de atunci! Cel mai probabil, Rosiuta nici nu era nascuta. S-o fi nascut cam de o data cu aparatul meu Foucault... pe la 1997, ca tot specificam ani pe imagini.

      Ștergere

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Lucrul la Obiectivul cel Mare a inceput!

Inca din urma cu multi ani, de cind activam pe platforma besinilor "democratice" de la FB, am avut mai multe abordari ale subiectu...