Desi am mai plasat "la sertarul" postarii trecute niste detalii "banale" din viata cotidiana, acelea, pina la urma, is foarte importante, actionind chiar la temelia omului. Alea iti afecteaza complet personalitatea, incepind cu aspectele existentiale, modul de exteriorizare si relationare. Totul. Suprapuse evident peste trasaturile mele caracteriale, deja preexistente.
Relationarea interumana intre fete si baieti ar avea vreo 4 componente, asa cum le identific eu: 1. dialogul; 2. atingerile; 3. modul de salutare (care-i si cea mai banala) si 4. limbajul nonverbal (asta fiind cea mai ambigua, cu dus-intors sau datul ochilor peste cap la nevoie). Indiferent de ordine. Dintre persoanele aflate aici, in ambientul asta colegial, eu as fi, de departe, cel care are cea mai mare nevoie de relationare cu fetele, doar ca lumea nu-i construita pe ratiunea asta.
Eu continuam sa traiesc cu o oarecare credinta in anumite supozitii proprii spre asertiuni, in materie de relatii sentimentale spre sexuale. Adica traiam cu impresia ca atunci cind (reusesti sa) transmiti caldura si bunatate sufleteasa printr-o atitudine sincera, vei primi acelasi raspuns, poate intr-o masura mai mica, in functie de atasamentele particulare si saturatia receptorului, dar in acelasi registru, chiar si de la persoane mai reci, poate mai rele - dar pina la o limita, adica sa nu fie primate de alea detestabile. In stadiul ei avansat, credinta era valabila sub premisa ca ai un minim simt al autocriticii estetice. Insa impresia asta se darima pe zi ce trece. Altele se intaresc.
Acum revin la concret, in zilele noastre si la anturajul "colegial"... Nu-mi erau prea clare niste faze anterioare, dar ieri m-am lamurit... puletele ala incearca sa ma mai atite prin ironii, ca atit poate si el, desi in mod normal, din perspectiva lui n-ar avea nici o nevoie de a specula "mirosul de singe" (ci poate de altceva)! Tocmai intrasera in birou, dupa vreo doua ore pe afara, si instant incepe s-o momeasca pe aia spre biroul (incaperea) lui, prin a-i lua tableta si ducindu-se intracolo... cum ca iar se simtea "SINGUR". Merge si aia dincolo, normal. Iar la faza asta iscata, fara sa vreau neaparat, incep sa ma manifest si eu, strigindu-i fetei (fara a o nominaliza) ca eu sint si am fost singur toata viata, deci as fi si eu interesat. Nu zice nimic (desi stia), nu-i vad nici mecla, ea nefiind in deschiderea din glasvand. Mai zic dupa aia, tot asa la pereti, ca e fascinanta intemeierea relatiei dintre o fata si un baiat. Ma aflam intr-o stare nu tocmai buna. Dupa vreo doua minute, incepe si ea cu chicoteli si rideri in incaperea respectiva, nu stiu exact pe ce fond sau daca inainte sau imediat ce intrase si seful la ei. Relevanta si atentia e pe starea ei. Apropo, si sefului ii raspunde cu "buna", om care-i biologic foarte aproape de pragul 40 (fizic nu comentez).
Spre finalul programului, ea revine la biroul ei, aici linga mine... context in care mai incerc si eu sa aflu una alta... despre relationari; semnificatia apropierii dintre ea si partener; m-am mirat de acceptarea atingerilor si daca din partea mea le-ar primi cu aceeasi deschidere; intrebam de unde vine distributia interesului ei atit de "inegala" fata de noi doi; daca ei intre ei au facut schimb de feisbucuri; i-am spus explicit ca si eu as fi fost interesat "s-o cunosc mai bine", ceva firesc intre oameni de sexe opuse, intr-un mediu cit se poate de favorabil cunoasterii naturale... deci de astea. Acum o sa desprind si de la ea cite ceva:
- Cum era previzibil, initial a negat pina si atingerile, vai "care atingeri?!". O atingea la git, o ciupea etc... manifestari ca intre amorezi, ii spun. La care urmeaza iluminarea la fel de "inedita", eternul paravan, cum ca alea au fost "O JOACA". O joaca intre niste "copii" de 25 de ani!
- Si nu, de la mine n-ar accepta atingeri, intrucit se comporta asa numai cu baietii mai apropiati de virsta ei. Si totusi n-are 15 ani. Desi exact genul ala de joaca l-as fi dorit si eu,
- Referitor la "cunoasterea mai bine", nu intelegea la ce ma refer. Eu doar preluasem exprimarea flacaului dinaintea vacantei de Craciun. Iar finalitatea unei "cunoasteri" nu e stiuta, doar acceptarea unui inceput poate fi.
- M-a asigurat, cu o figura destul de ingurgutata, ca ea nu-i interesata sa "cunoasca mai bine" aici (la fabrica), pe nimeni. Ci din alte parti isi face cunostinte. Eu oricum fiind respins din start (fie si numai ca amic), pe motiv ca sint batrin (repet, nu pentru una 15 ani). Ba chiar mi-a facut o alaturare profund deprimanta cu cineva de acolo, aflat in pragul pensiei, cineva cu onduleuri, fandari si deplasari ca de balerin! Cica la fel de bine il cunoaste si pe respectivul, ca pe mine. Alte detalii nu-i cazul sa dau, dar e lesne de inteles cum ma simteam prin incadrarea asta venita din partea ei. Eu, care fac drumuri dus-intors de la Titan la Obor, la tirgul din Vitan, la LM Palladyn etc. In schimb, vad (tineri) liceeni mergind dimineata cu troleul pe Brincusi, o statie, pina spre intersectia cu Bucovina! Adica nu calitatea omului conteaza, ci locul in care il gaseste! Inainte de Craciun, invitata fiind pentru ziua de vineri la o mica petrecere, pentru a "o cunoaste pe ea mai bine", tot ea cu gura ei ii motivase aluia cu care se JOACA (prin frecare), ca n-o sa vina deoarece voia sa plece acasa inca de joi. Nu ceea ce mi-a zis mie.
- Iar la schimbul de feisbucuri, a barat-o sec: "Conteaza?!" Pai, sigur ca conteaza, prin definitie, feisbuc-ul e un instrument de socializare, unde oamenii se cunosc mai bine. Evident ca nu s-a simtit sa-mi dea si ea, la rindul ei, FB-ul. Ca multe alte primitoare de laturi media cu bratele deschise, si care asistau fara nici un drept la drama omului.
In fine, pe fondul discutiei, am asigurat-o ca eu sint cel mai tinar de acolo in multe privinte. Ba chiar incercam sa obtin de la ea un feedback despre mine, sa aflu ce e in neregula cu mine... incit ajunsesem astfel. Dar, n-a venit nimic concret. Ajuns fiind in punctul asta, am admis ca incercarea mea de a o cunoaste tocmai rasuflase, care oricum incepuse in halul pe care l-am descris la "sertarul" postarii trecute.
Ajuns la camaruta, ieri, chiar ma gindeam la o continuare pentru azi... ca poate o mai induiosez un pic (n-o fi atit de rece)... ceva de genul:
(dimineata, dupa obisnuita mea ajungere la birou, la ~7:17, incalzit de pe drum, dupa "despachetare" si spalare pe ochi la baie, unde avem apa fierbinte si oglinda)
Da, sa continuam... adica stai sa ma asez corect (sa-mi fi tras scaunul usor in afara si sa-l rotesc la dreapra, spre ea, ceva similar cum se roteste si ea tot spre dreapta, cind ii vine flacaul sau altcineva in partea cealalta, si stind atunci cu spatele la mine)
Eu m-am uitat in oglinda si nu mi se pare ca as prezenta vreo imbatrinire chiar asa evidenta!
... Si totusi (intrebarea ramine) unde se ragaseste acea diferenta de virsta, ca impediment al acceptarii mele in joaca ta?!... Oi avea miinile mai aspre? Butucanoase sigur nu le am. Si chiar daca ar fi mai aspre, nu s-ar simti prin haine. Eu am miini de optician!... Deci, unde anume? Ceva concret. Nici burtoaca n-am.
... dar de minuta, imi dai voie sa te tin si eu de mainuta? De minuta!... Sa stii ca eu sint cel mai copil de aici, si as vrea si eu sa ma joc cu o fata!
Dar cuvintarea asta va ramine doar aici. Mare greseala as fi facut sa fi sperat ca or sa iasa alte cuvinte (mai favorabile) pe orificiul bucal al unei fete cam otravite si egocentrice. Sa ajung sa-mi spurce aia sensibilitatea si inocenta! O alta faptura "stiutoare", dar care prin toata "stiinta" si perspicacitatea ei, n-a inteles ca sint si eu un copil prizonier intr-un corp de adult. E si ea o forma de viata, dar nu-mi dau seama daca o avea vreun Dumnezau al ei.
Eventual, puteti merge voi, "jucaretii", impreuna la WC-u, unde veti avea numai intimitate!!
Ar mai fi blonduta de la intrare, pentru care cel mult o alintare scrisem imediat dupa anul nou. Are si asta niste variatii in atitudine greu de digerat, dar macar nu-i javra asa. Mi-a mai luminat unele momente existentiale, cum de altfel le-a si intunecat pe altele. Prin octombrie sau noiembrie anul trecut, chiar avusesem citeva minute de discutie placuta, cind mai era inca cineva cu noi. Ea incerca sa ma mai imbarbateze, ma privea mai placut, chiar o zi sau doua dupa momentul respectiv. Apoi mi-a donat si ceva haina, ca un pardesiu, ceva. Insa treptat s-a stins. Intr-o zi, la iesirea de la finalul programului, a avut o izbugnire spontana de ridere catre unul care iesea la vreo 3 metri inaintea mea. I-a si zis ceva... n-am inteles ce. Ca idee, individul era mai batrin decit mine. N-am de unde sti amanunte, dar cind n-ai fete sau femei in viata ta, astfel de momente chiar reprezinta niste energii pozitive, altfel, cind esti satul... or fi nesemnificative. Pe mine nici nu m-a mai vazut dupa aia in "turbulentele" de aer proaspat create. Nici nu m-a mai salutat. Si cu altul, care ma ajutase pe vremuri la o aluminizare, am vazut-o extrem de cordiala la iesire (cum nu fusese niciodata cu mine, nu ca m-as plinge de maximul atins cu mine), eu fiind din nou la citiva metri in spate... trecut iar la "si altele". Nu spun ca fazele astea or avea vreo alta continuitate, mentionez doar ca ele pot sa existe cu unii care probabil n-or avea mare nevoie. In prima zi lucratoare a noului an, abia mi-a raspuns la urarea de LMA. Urmatoarele zile a inceput sa nu ma mai salute, fara sa am vreo explicatie... Dar am si eu niste simtiri, iar fazele astea produc fiecare niste miscari in mine. Nu vreau sa mai stiu nimic nici de asta. Iar haina aia o s-o arunc sau o s-o las cu punga in care am primit-o undeva pe o banca. E dureros, dar numai eu in mine pot sa am incredere.
Da, cam
asa merg socializarile inginerului si omului de afaceri din mine, cu
gagicile. Ca doar sint intr-un mediu social acum. Care cu care?... las la
alegerea lor.
Daca ar fi sa citesc printre rinduri, cred ca mai multe fete sau femei "stiutoare", cu care m-as fi intersectat in ultimii ani, ar fi avut o rezerva suplimentara fata de mine, ezitind sa se procopseasca cu mine, gindindu-se ca eu sint de ala care "are nevoie" si ca astfel poate devin prea insistent, ca nu pot tine secrete. Nu zic ca altfel as fi ajuns la ele... ci ca intelegerile astea le-ar avea stocate undeva in spatele mintii. Mai refulez si eu pe aici, ca n-oi sta sa-mi plezneasca creierul de la mizeriile acumulate. Secrete pot tine si mai si tin; nu scriu obligatoriu despre tot ceea ce ma afecteaza in vreun fel, ci doar exista posibilitatea sa scriu despre unele lucruri relevante.
Nu stiu vreun remediu anume, altul decit a te inghiesui intr-o camera la treburile tale. Te-ai putea elibera mental de cutare persoana, daca vei putea face trecerea de la iubire la... altceva mai urit. Ideal ar fi sa mai existe gagici pe acolo, deci alte optiuni, lucru care nu se intimpla. Doar pe strada, daca oi putea scoate ceva pe gura... desi cel mai probabil, o sa ma refuze toate. Cel mai greu e sa le vezi reactiile de mirare... ca iti permiti si tu sa ai sentimente, si cum unele ti-ar nega pina si dreptul de a iubi. Refuzul din partea fetelor e o povara foarte grea, pe care risti sa n-o mai poti duce. Atunci cum sa mai razbesti personal, social, profesional? Cred ca numai pe Rosiuta,
presupunind ca as mai intilni-o vreodata, as fi chiar tentat sa o
prind in brate (nu cu musinari sau pipaieli),
in ideea ca ar fi simplu sa presupunem ca ne cunoastem din totdeauna.
Impresia care mi se consolideaza e ca pentru multi, marele scop al vietii e sa cucereasca gagici, fara sa aiba mare nevoie. Gagicile si banii, ca principale scopuri. Asta ii defineste, asta le arata aptitudinile.
In fine, cele care accepta sa aiba amanti, sigur ii vor avea, cu sau fara mine.
De fapt, ar mai fi ceva: Ce ma faceam daca in timp ce te tineam de minuta, incepeam sa simt ceva la organul de barbat?! Imi facea probleme, ma dadea de gol! Ups! Eu nu ma pricep la reactiile astea adverse. Probabil ca aveai dreptate prin incapatinarea ta de a mi te adresa la plural.
RăspundețiȘtergere14.01.23, 14:47
RăspundețiȘtergereAzi (simbata) mi-am luat pauza de la fabrica... fiindca, in perioada asta, eu n-am nevoie de minivacante de 4 zile. N-as avea nici unde, nici cu cine sa merg. In plus, se prevestea pe acolo un miniospat intre tineri, sa se cunoasca ei mai bine, probabil si cu ala de la proiectate (daca o fi fost prezent), fiindca “e plictiseala” la el si le trebuie tutoror un mediu tinar, asa... plin cu tineri. Ok, sa le fie de bine la mat... conform urarii! Daramite s-o fi vazut si pe “Lavi” cum se intretine cu flacaul, cu rideri si sorbiri din priviri (poate chiar mai mult). Eh, nu-i nimic, ne mai ridem citeodata si “noi”, astia de la “uzina” mea.
Serios vorbind, apropo de integrari in colective si unele “sfaturi de bine”, potrivit carora sa nu stai de o parte, sa nu te izolezi, eu sint totusi la singular (asa cum sint), iar atitudinea de DISTANTARE vine inca de la forma de ADRESARE, la plural, din partea altora aflati tot la plural. Ba poate chiar sa apara o contradictie intre sfat si propria atitudine, fie ea constientizata sau.nu. Sigur, graficul meu pe acolo, in privinta asta, a fost si la cote mai ridicate, acum e evident in scadere. In virtutea a ceea ce spuneam, ar mai fi un mic detaliu: in tot acest timp, de aproape un an decind sint in zona respectiva (de mecanica), niciodata, dar absolut nici macar o data nu am fost invitat sa-mi fac si eu cafea la expresorul (sau cum se numeste) pe care si-l luasera din resurse proprii. Ori sa ma fi intrebat cineva daca oi vrea si eu sa-mi fac acolo cafea. Niciodata. Oricum, nu beau cafea... dar ca idee, asa. Mai veneau si unele persoane din afara incaperii, sa-si faca (prin reclama verbala sau imbiate, nu cunosc foarte exact).
Desi eu am comunicat putin si greu cu fetele de-a lungul anilor (in generala chiar deloc), n-am mai intilnit niciodata o asa lipsa de interes care sa ajunga la zero absolut! Si in a-ti spune ceva despre ea sau a te intreba ea ceva nelamuriri locale, cit si indiferenta legata de tine, de existenta ta acolo, ce faci, ce gindesti, ce te doare... NIMIC. Omisesem in a descrie chiar tot, la incercarea mea de dialog cu ea pe tema garsonierelor. Atunci la sfirsit, am dat-o un pic si pe optiuni in alegerea facultatilor... si voiam sa-i arat pe harta google 3D discrepanta de la noi, de pe platforma facultatii de Mecanica, ce cladire SF au ridicat autoritatile pentru cei de la Drept... dar n-a schitat nici un gest sa intoarca vreun pic capul, sa se uite la ce voiam sa-i arat pe monitor!... Sigur ca atunci am incetat si eu sa-i mai zic ceva. (repet, cu ala fusese invers, ii arata ea ceva pe tableta ei, o pipita pe feisbucuri sau ce era). Apoi i-am auzit si ieri sau recent oricum, impartasindu-si amintiri din liceu, zicea si ea ceva despre scoala si zona ei natala... adica procesul cunoasterii si manifestarea interesului catre omul de linga tine se aflau in derulare.
In concluzie: ea avea aproape sigur ceva cacat preexistent la creier, laturi de alea despre mine, primite cu “multumire” (nu cu vreo circumspectie), depuse si colmatate acolo. Mai mult, ce, cum si cind, direct sau povestite, nu mai conteaza.
Inca ceva din ciclul “cum ar fi fost daca...?”: ... daca m-as fi cerut si eu sa fac parte din echipa lor de auto-instruire, sa fi fost 3 (cu mine), si sa mergem toti pe tot locul, cum merg ei... in sectii, la arhive, secretariate si unde or mai merge? Cel mult i-as fi frinat in discutiile de natura privata, dar tot eu as fi suferit. Li s-ar fi restrins posibilitatile de socializare strict la incaperea WC-ului, ca arie protejata si extraprofesionala. Alta locatie prielnica impartasaniei nu identific, cel putin nu la fabrica. (ori se refugiau ambii in tablete, na, e si asta o varianta extrema). Cam atit reuseam.
14.01.23, 17:25
ȘtergereNu m-am lamurit nici cu starea ei civila, care o fi (desi ii vazusem ceva inel). Cind eram in facultate, un coleg povestea despre ceva drumetii de ale lui, de astea aventuriste la Mare, de scurta durata. Parca se dusese si cu ceva tovarasi, dar fara gagici. Se duceau sa le gaseasca acolo... pentru aventuri. (El nu era nici foarte sexos, sa zici ca le dadea pe spate instant.) Asa, si se plingea el ce ghinion au avut atunci... toate pe care le-au abordat le aratau mina cu inelul corespunzator... adica “sorry, dar sint luata". Ar mai fi nevoie de transpuneri logice ale faptelor si aici, in cazul meu? … Tot spre raceala ar putea duce, dar nu de aia de git.
Ieri ma gindeam sa fac cumva sa reusesc sa plec cu vreo 10..15 minute mai devreme, pentru a-mi lua dimineata niste "bautura" de la magazinul din apropiere, ba chiar doua feluri, deoarece ramasesem de ceva timp pe aici numai cu apa plata de pe hol. Sa ma indestulez si eu cu ceva mai hranitor. Doar ca aseara am stat mai mult sa vad macar inceputul unui film in reluare, adica pina pe la 1am, iar dimineata tot ce am reusit a fost sa atipesc inca vreo 45 de minute dupa sunarea ceasului, trezindu-ma efectiv la 7 fara un sfert. Mi-a s-au mai intimplat faze de astea, dar in contextul din vremurile astea, mi-am zis totusi sa nu intirzii peste acel "sfert academic". Timpul ramas era la limita pentru imbracare si plecare. Deci, de la dorinta de ieri, am ajuns sa plec si nemincat, si fara pachetelul de mincare la mine! Spart, indoit, gaurit, prafuit si prabusit pe interior... iar acum si nemincat!
RăspundețiȘtergereReintrind in naratiunea mediului colegial, fata de alaturi iese acum si "la tigara", nu pentru ca ar fuma, ci pentru a-i tine companie "saracutului"... fiindca acesta a ramas iar fara partenerul consacrat "trasului la pipa". Adica ea se afuma si se rupe de la indispensabila ei tableta... care, in "vremurile mele", ar fi fost asimilata unui sul de hirtie... toate astea pentru un scop nobil! E tare sau ce? De la pipaiala la pipa! Sau o sa ajunga pipaiala (ciupeala) sa-i fie semnalul generalizat de scoatere a ei din scaun si din tableta, inclusiv pentru a-si intra in rol de asistenta la pipa. Iar zona afumarii (pe timp de iarna) e situata chiar linga WC-u!! Am impresia ca nu mai are mult si o sa intre direct la un trabuc!
Azi de dimineata, saracutul a inregistrat un mic esec in a o scoate din nou "la tigare", ea raspunzindu-i ca e frig. "E frig, dar e nevoie"... ii replica partenerul. Mai sa fie, ce dedesupturi au aceste vorbe! Ce transfer al propriei nevoi! Alta fata (consecventa) poate ca l-ar fi trimis undeva... ori i-ar fi sugerat sa aiba mai repede nevoie de o coada intre picioare... desi sonoritatea epitetului cistigat ar spune ca o are deja.
Barem cu ocazia asta, am vazut si eu o fata frumoasa, de foarte buna calitate in magazin, stind tot la ghiseul de sanvisuri. N-am mai fost de mult in pauza la magazinul asta... unde vin si tinerii de la liceu sau facultate. Cred ca nici asta nu m-o fi perceput in halul ala de "imbatrinit" si respingator cum ma vede otravita asta de aici.
Ștergere^^ N-au putut nici azi sa-si tina ciupiturile pentru momentele lor de intimitate, dar astea - "surpriza" - ma mai inspira si pe mine. Ca or fi fost ostentative fata de mine sau spontane (dar in mediul dat), lucrul asta n-am de unde sa-l stiu exact, doar existenta faptica.
ȘtergereInteleg ca mai exista forme de viata care au anumite mincarimi, dar care insista in a rataci pe aici, neinvitate, ba chiar incearca sa apeleze la anumite pirghii externe... Tot ce as putea sa le recomand e sa se dea cu ardei iute acolo, si o sa le treaca. Mergeti linistiti in scorburile voastre de feisbucuri, iar daca nici atentia gagicilor si abundenta unor grupuri in care activati nu va dau un minim confort / cap de forma de viata, atunci chiar aveti niste deficiente.
RăspundețiȘtergereObisnuiam sa ma atipesc dupamasa, asa pe la 17:30...18, cam o ora, o ora jumate, incit sa ma trezesc la timp pentru a revedea serialul Dr Quinn... care a mai fost redifuzat in 2020, dar intotdeauma il revad cu placere... si cu amintirea anilor '90... cind, printre altele, in serile de iarna imi legam un fular la cap si ieseam afara cu luneta ruseasca D50mm modificata, sa cuceresc universul. Serialul asta incepea cind Lavi nici nu se nascuse, ca dovada ca mi-a zis ca sint batrin si nu vrea sa aiba de a face cu mine. Ideea era ca nici azi si nici in ultimele doua zile n-am mai reusit sa ma atipesc, nu stiu din ce cauza, desi simt acea oboseala.
RăspundețiȘtergerePS: Desprind din epizodu' de azi, cum un copil de 10 ani fura o jucarie dintr-un magazin, fiind stimulat de pustianii din anturajul sau sa fure pentru a fi respectat si primit in grup. Apoi isi constientizeaza prostia facuta, merge sa returneze jucaria si-i face remarca proprietarului de magazin ca nu pustianii aia is prietenii lui, ci respectivul detinator de magazin, un om de vreo 75 de ani (mai morocanos de fel), ala e prietenul lui.
Da... nu-s in tema ce i-o mai invata mass-media pe copii in zilele noastre, sau ce or desprinde ei de pe interneti... Cred ca amputarea emotionala e mai des intilnita la generatiile mai tinere, ca proces evolutiv, sa treci mai usor prin viata.
Pare ca fata asta a plecat definitiv, nu mai vine. Si astia imi imputa mie plecarea ei. Nu mai stau sa descriu acum, ca n-am chef. Ceva in genul cum facea SabinusaEniko pe forum, ca “din cauza mea”. A plecat nu pentru a sta acasa, ci pentru ca si-o fi gasit altundeva mai convenabil. De altfel, in ultima saptamina, primea telefoane, comunica telefonic semnificativ mai mult decit in restul timpului ei acolo. Indiferent cit de nasoale as fi avut eu unele momente cit ea inca era, acum imi pare rau ca a plecat! Iar starea asta care mi-a aparut acum e multumita trebuintelor mele de a ma juca cu o fata. Altfel de trebuinte nu puteam avea si eu!
RăspundețiȘtergere