Unde esti, iubita mea?

Eu sint la gradina. E bine aici ca nu-s tintari... ceea ce ma mira.
Imi dau seama tot mai bine ca sclipirea din ochii tai si posibilitatea de a te atinge ar fi mai importante decit orice.

Uite o bomboana, daca vrei. E de buna calitate. Seamana la gust cu caramelele de pe vremea lu' Ceasca, dar nu se lipeste prea tare de dinti. Serios vorbesc ca e buna, desi vremurile alea au acum pentru multa lume o sonoritate de trista amintire.

Noapte buna!

The need for speed

Am selectat totusi niste imagini de la raliul nostru din centrul orasului, desfasurat simbata, 14-09-19. Scrisesem la cald citeceva la ultimul comentariu din urma cu doua postari, doar ca partea nasoala (comparativ cu FB) e ca pe blog nu pot adauga poze la comentarii.
O sa prelungesc subiectul si cu citeva imagini personale, din anii '90.

Nu repet ce mai scrisesem, o sa aloc spatiul mai mult sub forma unui album.
Motivatia flacailor "vitezomani" din prezent poate sa difere de ceea ce se intimpla in anii '90 si mai demult. Nu-mi propun s-o comentez, insa cei ilustrati aici par a fi totusi niste piloti de raliu (macar la nivel de amatori, nu ma pricep exact cum or fi organizati), de prin toata tara, care respecta un sezon, cu etape, cu o anumita disciplina.

Imaginea de mai jos arata cu aproximatie zona in care s-a produs accidentarea a vreo 6 spectatori, cind o masina subviratoare a prins aderenta cu greu si in final a intrat "to the infield". Accidentul urma sa se produca undeva in dreapta imaginii, dupa stilpul acela retro, cam in dreptul umbrei aruncata pe sosea. Aveam alta mai apropiata de zona, dar n-am mai inclus-o, si asa-s destule pentru formatul blogului.

   
Acum altele mai personale. Pentru mine, de fapt, racing-ul cu bicicletele a fost mai reprezentativ, mai practicabil si mai bine pliat pe sufletul meu... de voie, de nevoie. Poate ca la alte posibilitati financiare as fi vazut altfel situatia. Mergeam cu Normalu' in piata centrala, uneori cu inca un cunoscut, in perioada cind se putea, printre aprozarele alea aveam un circuit tare calumea. In 1994 si 1995. Partial si-n 1996, dar pe atunci au stricat aia terenul, punind niste mese din beton pe aleile dintre aprozare, care ne incurcau. Cursele le tineam in weekend in special, seara/noaptea, evident, cind era aglomeratia pietonala minima. Totul cu mare seriozitate si implicare. Apoi, cred ca prin '96 am explorat un teren plat, betonat, de la institut... inainte de a lua eu contact cu facultatea aia de Mecanica. Desenasem un circuit si dadeam timpi cronometrati. Doar ca un viraj mai larg, care necesita pedalare continua, imi punea probleme la stilul pe care il aveam eu... imi tot atingea pedala in asfalt si astfel nu dadeam randamentul maxim. Dupa asta, in aceeasi seara din cite imi amintesc, Normalu si acel cunoscut, Sandu, obisnuiau sa faca o prosteala de simulare a unui impact frontal cu virare tirzie a fiecaruia spre dreapta. Rasmut (nu stiu daca am scris corect) din termenii aviatici folositi de ei. Eu eram acolo aproape, si dupa consumarea propriu-zisa, pe faza de incetinire, Sandu venea spre mine cu o traiectorie care-l ducea intr-o bucata cubica de BCA sau altfel de bolovan, ce dracu era. El nu-l vazuse, a intrat in bolovan si s-a dat peste cap. S-a lovit la cot iar urmatoarele zile am aflat ca avea ceva fisura si a trebuit sa-si puna bratul in ghips. De la o prostie de asta, nu de la cursele efective.
Mai aveam, bineinteles, si circuitele mele de acasa, 3 la numar, unde nu ma intrecea nimeni. Ba o data chiar am dat timpi si cu Normalu, pe Elkhart Lake (cel mai lung, pe dupa casa). L-am intrecut cu vreo doua secunde, ceea ce era foarte mult. In piata, in general el domina calificarile, dar se impunea cu citeva zecimi, cel mult sub o secunda.  
Ideea in sine de viteza, de rulare mereu la limita in raport cu posibilitatile tehnice si biologice, de a zburda ca gindul si ca vintul, te detaseaza de orice, presupune mare atentie si concentrare. Altfel te spargi. Iar pista ingusta, cu obstacolele foarte apropiate, sporeste senzatia vitezei si a satisfactiei in final.
Iata formula noastra de pe timpuri (in poze nou expuse), adusa prin nov-dec '95 la noi in garaj. O obtinuse Normalu' prin ceva intelegere cu un prof de la casa pionierilor. Voia s-o repare, sa-i puna motor (ca parca n-avea deloc), dar a ramas desfacuta citeva luni, poate vreun an de zile, apoi si-a luat-o proful ala inapoi... o fi putrezit pe altundeva. Nu-i mai stiu continuarea povestii.

Inca o imagine din categoria "mai personale", din urma cu 20 de ani, din 12-09-99!

Cred ca o sa mai revin la cele din piata centrala, aveam o schita a circuitului, ba chiar contractul semnat de noi la vremea respectiva. Pina atunci mai adaug insa de pe YT niste "spargeri", cum le spuneam, din F1, Indycar si Nascar. Ele induc o stare mai deprimanta, dar pentru mine nu-i problema, oricum le stiam. Am si premisa deprimarii. Sint in ordine invers cronologica.

Auzisem recent de un pilot care a decedat in F2, apoi am cautat mai multe informatii si am mai regasit fazele astea reunite toate in cite un material.
Si din Indycar unul similar. Mai spun ca cel mai distructiv si groaznic accident vazut de mine live a fost cel al lui Krosnoff, din 1996, la Toronto. Iar cel mai distructiv ever, vazut mai tirziu, dupa anii 2005, de cind am avut permanent internet, concentrat pe o singura masina, nu neaparat disipat in nori de fum, foc si zgomote metalice oribile, a fost spargerea lui Gordon Smiley din '82.

Am mai extras un material din Nascar, nonfatale:

PS: Probabil cam toate sporturile implica atentie si concentrare, dar insusirile particulare ale acestora de viteza sint riscurile si deplasarile cit mai rapide posibil. Fluenta deplasarii. Au un efect asupra creierului. Indycar-ul m-a inspirat mult in perioada '95..'99, cel mai mult dintre motor sporturi.
PS2: Parcurgerea rapida si cursiva a virajelor e asimilata, la nivel motivational, cu rezolvarea in mod similar a altor probleme ale vietii.

PS3 (26-09-19, 22:10): O sa postez de pe YT si o cursa normala, adica prima din sezonul 1996. S-o mai revad cind am timp, poate mai la noapte.

Atitudine inca securista

Ieri dimineata, cind tocmai iesisem la locul meu de munca de pe strada, am observat o scena relevanta. Era o jigodie mai veche "cunostinta" de a mea, care virind spre dreapta imaginii, opreste un pic in dreptul meu, linga bordura, faza la care ridic si eu privirea sa vad ce vrea. Imi face un semn de tremurici oscilant cu mina la cap... la care eu dau din cap in semn de aprobare, ca "da, da". De parca as fi avut vreo intentie de polemica cu ea, s-o conving eu de ceva sau sa-i schimb parerile! Nu, ci asa cum spui tu, timpito cu spume, asa e! Apoi, dupa cel mult 6..8 minute, apare o masina de militie care intoarce si parcheaza acolo, linga trotuarul pe care stateam, iesind din ea doi agenti. Cel in uniforma clasica de militian intra in discutie cu mine, intrebindu-ma cum ma ceama si ce fac acolo. Pretindea ca are nevoie sa-mi vada buletinul, pe care nu-l aveam. Apoi imi spune ca trebuie sa ma duca la sectie, pentru legitimare. Intru de buna voie, nu stau sa fac circ pe strada. Totul fara nici un fel de justificare, ci doar ca ei, militia, au dreptul pur si simplu sa legitimeze pe oricine de pe strada, asa, ca vor ei, fara vreo explicatie. Pe drum, imi spune militianul ca stie ca am mai avut mici probleme, si ca am inceput din nou. Eu ii raspund ca acele "probleme" le-am rezolvat la vremea lor, in forma in care erau, si il intreb daca poate sa-mi impute ceva concret, pe temei legal, pe codul penal in baza caruia ei isi desfasoara activitatea. Nu zice nimic. Apoi continuu sa raspund in locul lui, sa le spun ca stiu exact despre ce e vorba, si ca nu mi se pare in regula felul in care ei dau curs unor plingeri venite de la indivizi bogati, cu statut social inalt, ridicind oameni de pe strada fara nici o temeinicie.
Cu ce drept, mai magarilor, interveniti astfel in viata omului, deturnindu-i planurile si activitatile de moment, care pot fi mai imortante si variate decit cele pe care le avusesem strict atunci?! In ce fel raspundeti pentru disconfortul (si chiar prejudiciul) creat(\e) cetateanului, daca ridicarea e neconcretizata nicicum, doar asa... ca vreti voi? De ce trebuie, BAI BOILOR, sa ma vada eventualii oameni de pe strada (care in mare parte ma stiu), cum sint ridicat si dus de masina militiei?! In ce fel respundeti, cum va asumati treaba asta gratuita si inutila? 
A, i-am mai replicat pe drum, ca prin faptul ca ma stie cu acele "probleme" iese din discutie eventuala mea incercare de a-i minti asupra identitatii mele.
Odata ajunsi la sectie, ma trateaza exact ca pe un INFRACTOR! Iesim din masina ramasa in curtea institutiei si ma intraba ce am la mine... apoi imi zice sa scot telefonul si un stic de memorie pe care-l mai aveam (de parca fusese interesul meu sa vin acolo!). Imi cere sa ma intorc si cu spatele sa ma controleze. Fiindca cu telefonul nu se intra in institutie. Ii mai atrag atentia ca acelea-s lucruri personale si ca eu nu-s infractor, cu subintelesul ca acelea nu s-ar supune perchizitiei fortate. Le duce in camaruta lor de la receptie, pe o masa de la intrare, dupa care inchide usa. Nu pot sti cu exactitate daca cineva (posibil chiar el in anumite momente) s-o fi cascat fara stiinta mea in lucrurile mele personale. Dupa care agentul de militie a mai intrat in alta cladire, sa-mi verifice identitatea (conform zicerii sale). De subliniat ca eu am ramas mereu in afara cladirilor pe parcursul acestei proceduri, deci un prim NONSENS ar fi acela de deposedare a mea de lucrurile care-mi apartineau. Cit timp am stat afara cu celalalt agent (posibil de la jandarmerie, avind o altfel de uniforma), chiar i-am povestit exact faza si ce fotografiasem. Un al doilea nonsens e cel al legitimarii.. asa, si? Pentru ce?! Inca o precizare: Niciodata in multitudinea de dati in care am fost pe la secii nu mi s-a cerut sa las telefonul. Doar la parchet mi s-a cerut acest lucru.
La scurt timp a iesit si militianul din echipajul care preluase cazul, imi spune ca intradevar, nu sint un infractor, imi da lucrurile si ca pot pleca. "Toate bune si frumoase!" Am incheiat spunindu-i succint statulul meu, pe care nimeni nu mi-l poate reprima legal in spatiul public.
Un alt raspuns pe care-l subliniez aici e cel referitor la "problemele" despre care stiau ei. Problemele alea incriminate initial, de "defainare", se incadrau la insulta si calomnie, care insa NU-S INFRACTIUNI, adica militia n-avea nici o atributie de rezolvare a lor. Si nici presa nu avea, in a terfeli drepturile omului!
Cam asa se prefac militienii astia ca fac ceva, si nu la plingerile oricarui "amarasteam". In rest, vai si amar. In timp ce adevaratele probleme (marile probleme) ramin neabordate, ba chiar favorizate de ei.

PROASTA PAMINTULUI, tu inca n-ai aflat ca, la vremea respectiva (vara lui 2016), responsabili din militie AU MINTIT CA PORCII referitor la persoana mea, mi-au inventat istoric psihiatric, cu asa-zise internari multiple, pentru a ma discredita, a ma prezenta drept nebun in fata socioetatii! ASA AU CONCEPUT NISTE EXCREMENTE JEGOASE, APARENT SLUJITOARE ALE DREPTATII, CREZIND IN SINEA LOR CA O SA REZOLVE CEVA! (Nu, boilor scatofili, n-ati rezolvat nimic, ci din contra.) Pentru ca, de facto, aceia sint niste saci de fecale si niste IMPOSTORI aflati neoficial in slujba clanurilor de jeguri provenite (in mare parte) din fosta nomenclatura securista care are relatii sus-puse prin institutii (nu doar de militie)... adica relatii ilicite cu scursurile platite regeste, ca sa fie CORECTE si sa-i deserveasca pe oamenii onesti!
Tu inca mai ai impresia ca libertatea unui om (eu in cazul de fata) e la mila voastra?! Si ca daca dai un semnal, GATA, vin militienii sa ma ridice de pe strada si sa ma plaseze unde ai vrea tu si alti dobitoci cu spume?! (Poate ca astfel oi fi creditat-o eronat pe jigodia asta ca avind origini relativ sanatoase, desi nu-i exclus deloc sa provina din fosta nomenclatura) 
Ma pregatisem si eu in facultate sa am jipan si lux ca tine, dar n-am, jivina dracu! In schimb, toate putorile sint plasate in joburi caldute, numite politic de la virfuri, stratificate apoi discretionar si clientelar... totul fiind profund gaunos! Asa am devenit fotograf strdal, timpito, captez scene din societate, inclusiv pe un palier relavant discutiei.
Cel mai simplu pentru tine e sa te gindesti ca reglamentarile astea nu se fac dupa creierii tai.
Ma cac in "stiinta" voastra, gunoaielor, care e nula de drept! Si care-mi legitimeaza suplimentar intentia de a va cunoaste la rindu-mi, pe cine vreau eu si-n masura in care vreau.

Mai aveam o postare recenta, neterminata, despre cur-beliti de astia... produsi ai sistemului corelat cu laturile aferente cazului dat. Intrucit dupa atitudinea militiei si chiar a parchetului, la demersurile mele de anul trecut, doar aici mai fac denunturi.

PS: Reflexul de stigmatizare a omului "potrivnic" si incapacitatea de gindire principiala denota o slaba capacitate intelectuala a individei. Cred ca cel mai probabil e o parvenita, o avea ceva functie banoasa in aparatul de stat ori la asa-zisii "privati" - dar mari prieteni ai statului. In plus, cei care cit de cit isi cistiga prin merit personal averile, aia nu-s atit de besicati, n-au de ce, mai lasa de la ei in privinta acelor mofturi. De regula cutrele astea, care pe undeva stiu in sinea lor ca nu merita nimic din ceea ce au, nu suporta sa fie supuse criticii ori investigatiilor jurnalistice.
Sigur, mai exista o tipologie de cutre avide de atentie, fie pozitiva sau negativa. Insa nu cred ca-i cazul aici. Discutia nu exprima certitudini, ci e probabilistica.
Mai vedeam acum, de seara, cind asteptam intr-o statie de autobuz undeva la periferie, sa ma intorc acasa, vedeam asa o casa destul de cocheta, a unor oameni tineri si bogati. Aveau montate in X doua camere de supraveghere la o fereastra a mansardei, in apropierea strazii. Le aveau sa bata la distanta, sa ma vada pe mine in statia de autobuz. Deci mare tupeu pe ei. Si cred ca daca cineva ar vrea sa le sara gardul, nici nu l-ar prinde in cimp acele camere! Au BMW-uri. Iesise un individ la poarta sa vorbeasca cu cineva. Abia atunci, mai boilor, s-ar spune ca am inceput din nou, daca m-as fi dus mai aproape sa-i fotografiez si eu. Un demers optional si perfect indreptatit, nicidecum ilegal, dobitoci facuti gramada ce sinteti! Abia atunci, dar astea ar trebui sa aiba o continuitate si o sistematizare pentru a fi cit de cit productive.

The Box

In jurul datei de 20 august m-am introdus la cutie, pentru etapa finala a muncii la oglinzile primare DK, D170mm, pentru a da drumu' geniului creator din mine, a produce optica de inalta calitate. Iar azi am declarat incheiat lucrul la acea serie de cinci oglinzi. In cea mai mare parte lucram ziua, dupa ce terminam eventualele drumuri dupa citeceva, cind eram mai viguros si puteam lega seria necesara, de pe la orele 12..13, pina spre 17..18.... cu maxima concentrare si o anumita presiune implicita. Adica nu ma apucam in toiul noptii. Conditiile de vara si temperatura ridicata fiind tocmai bune acum pentru munca de zi.

Pe primele doua (nr. 4 si 5) polisate la sfirsit de Iunie, incercasem sa le asferizez tot atunci, dar am avut dificultati cu smoala, initial parindu-mi-se prea moale la temperatura data, apoi am mai bagat saciz in ea, dupa care a devenit prea tare (o intarire intirziata), refuzind sa imprime forma dorita pe oglinda, neavind "curgerea" necesara. Mai aveam totusi si din cea nefolosita, facind diverse mixaje (plus eventual terebentina), dar tot n-a mers atunci si m-am apucat de altceva. Si acum in august am inceput cu dificultate, cind polisorul refuza sa se rodeze. Ba chiar am facut doua simultan, si pe unealta de slefuire ca substrat, mergind treptat cu toate oglinzile, pina cind in sfirsit smoala si suprafata ei de contact si-au intrat in regim. Iar cind merge, merge calumea de tot. Aproape tot lucrul (nu doar asferizarea) e bazat adesea pe presiuni excentrice, controlate. Numai MOT (oglinda deasupra). Am folosit din smoala nou cumparata in Iulie de la Stathis, sa mai exclud din dubii, referitor la cealalta. Un al 3-lea polisor in sesiunea de toamna a mai fost necesar, pe care l-am rodat mai repede, punindu-mi in ordine procedura.

Am inceput tirziu sesiunea asta de finalizare, aproape ca nici eu nu mai credeam ca le voi putea termina. Imi place acel gen de presiune mentala, as tot face oglinzi de astea de nu m-as mai opri, dar acestea sint totusi rezultatul unui lung proces. Iar la final, bineinteles ca imi aduc satisfactii, fiind printre putinii factori pozitivi pentru mine in lumea asta de cacat. Am terminat si sticla pe care ma chinuiam s-o aduc de la Bucare, la inceput de octombrie 2017, cum o terminasem si pe cea de 15mm grosime, cu oglinzile D135mm. Le-am terminat cu folos. Atit de repede a trecut timpul din noiembrie 2016, cind imi facusem cabina!... iar acum, viitorul optical si sub toate aspectele lui e foarte incert. Era important sa le finalizez (noroc ca m-a ajutat si vremea calduroasa), pentru a continua delegatiile la Bucare... alocate perioadei lor clasice. Cind le ridicam de la aluminizare, aveam din nou un sentiment de mare bucurie. Cel putin un set o sa aluminizez, dar nu mai mult de doua. Probabil doua, fiindca nici nu vreau sa le tin pe aici gata metalizate, stind pe raft. Desi mi-au mai ramas doua seturi D135mm nedate, n-am nici un fel de regrete in privinta asta, intrucit le-am concretizat intr-o perioada fantastica, rara in anii recenti. Cum s-o mai aduc inapoi?!
O sa-mi pastrez si eu una nealuminizata, inca un set de fapt, de rezerva... avind in vedere cite simplete peste simplete am facut, din care mi-am pastrat in dublu exemplar.

Da... cam asa e la cutie, dintotdeauna am avut astfel de limitari, dar mai am un "loc de munca" si-n societatea dejectiilor besinoase, sa le cunosc si eu. Jivine dracu care dau buzna in viata ta, fara nici un drept sau temei legal, te mai si denigreaza, apoi asista nepasatoare la drama omului, se amuza si te birfesc. Ba chiar mai rau, asa cum mai scriam, ceea ce nu-i o noutate, atitudinea aia ostila fiindu-le caracteristica multor gunoaie umanoide.
Nici n-am ce oferi gagicilor, sa devin atractiv. Uneori ma intreb, oare pe ele le-o duce capul intratit de mult incit sa-si dea seama ca si eu sint interesat de ele?! Dar ce sa fac daca n-am altfel de conditii! Bine ca am facut o facultate la dejectiile imputite, pe care am mai si terminat-o cu 10. De ce oi fi facut-o? Nu ca sa-mi deschid perspective noi de viata?

Sa revin cu o vedere a aparatului Foucault... construit in dec. 1997, inclusiv suportul oglinzii. Si care inca e perfect utilizabil, desi sursa produce unele inconsistente in iluminare, mai vizibile fotografic. Tiparul ala mai intunecat apare si fara intersectarea fasciculuilui, insa in vizualizarea dinamica a luminii si umbrelor produse voit n-are vreun efect distuctiv, nici nu le sesizam. Si nici cu grilaj Ronchi. I-am mai aplicat acum, pentru usurarea evaluarii, o limitare liniara, fiind un caz particular al cutiei cu care incepusem.