The need for speed

Am selectat totusi niste imagini de la raliul nostru din centrul orasului, desfasurat simbata, 14-09-19. Scrisesem la cald citeceva la ultimul comentariu din urma cu doua postari, doar ca partea nasoala (comparativ cu FB) e ca pe blog nu pot adauga poze la comentarii.
O sa prelungesc subiectul si cu citeva imagini personale, din anii '90.

Nu repet ce mai scrisesem, o sa aloc spatiul mai mult sub forma unui album.
Motivatia flacailor "vitezomani" din prezent poate sa difere de ceea ce se intimpla in anii '90 si mai demult. Nu-mi propun s-o comentez, insa cei ilustrati aici par a fi totusi niste piloti de raliu (macar la nivel de amatori, nu ma pricep exact cum or fi organizati), de prin toata tara, care respecta un sezon, cu etape, cu o anumita disciplina.

Imaginea de mai jos arata cu aproximatie zona in care s-a produs accidentarea a vreo 6 spectatori, cind o masina subviratoare a prins aderenta cu greu si in final a intrat "to the infield". Accidentul urma sa se produca undeva in dreapta imaginii, dupa stilpul acela retro, cam in dreptul umbrei aruncata pe sosea. Aveam alta mai apropiata de zona, dar n-am mai inclus-o, si asa-s destule pentru formatul blogului.

   
Acum altele mai personale. Pentru mine, de fapt, racing-ul cu bicicletele a fost mai reprezentativ, mai practicabil si mai bine pliat pe sufletul meu... de voie, de nevoie. Poate ca la alte posibilitati financiare as fi vazut altfel situatia. Mergeam cu Normalu' in piata centrala, uneori cu inca un cunoscut, in perioada cind se putea, printre aprozarele alea aveam un circuit tare calumea. In 1994 si 1995. Partial si-n 1996, dar pe atunci au stricat aia terenul, punind niste mese din beton pe aleile dintre aprozare, care ne incurcau. Cursele le tineam in weekend in special, seara/noaptea, evident, cind era aglomeratia pietonala minima. Totul cu mare seriozitate si implicare. Apoi, cred ca prin '96 am explorat un teren plat, betonat, de la institut... inainte de a lua eu contact cu facultatea aia de Mecanica. Desenasem un circuit si dadeam timpi cronometrati. Doar ca un viraj mai larg, care necesita pedalare continua, imi punea probleme la stilul pe care il aveam eu... imi tot atingea pedala in asfalt si astfel nu dadeam randamentul maxim. Dupa asta, in aceeasi seara din cite imi amintesc, Normalu si acel cunoscut, Sandu, obisnuiau sa faca o prosteala de simulare a unui impact frontal cu virare tirzie a fiecaruia spre dreapta. Rasmut (nu stiu daca am scris corect) din termenii aviatici folositi de ei. Eu eram acolo aproape, si dupa consumarea propriu-zisa, pe faza de incetinire, Sandu venea spre mine cu o traiectorie care-l ducea intr-o bucata cubica de BCA sau altfel de bolovan, ce dracu era. El nu-l vazuse, a intrat in bolovan si s-a dat peste cap. S-a lovit la cot iar urmatoarele zile am aflat ca avea ceva fisura si a trebuit sa-si puna bratul in ghips. De la o prostie de asta, nu de la cursele efective.
Mai aveam, bineinteles, si circuitele mele de acasa, 3 la numar, unde nu ma intrecea nimeni. Ba o data chiar am dat timpi si cu Normalu, pe Elkhart Lake (cel mai lung, pe dupa casa). L-am intrecut cu vreo doua secunde, ceea ce era foarte mult. In piata, in general el domina calificarile, dar se impunea cu citeva zecimi, cel mult sub o secunda.  
Ideea in sine de viteza, de rulare mereu la limita in raport cu posibilitatile tehnice si biologice, de a zburda ca gindul si ca vintul, te detaseaza de orice, presupune mare atentie si concentrare. Altfel te spargi. Iar pista ingusta, cu obstacolele foarte apropiate, sporeste senzatia vitezei si a satisfactiei in final.
Iata formula noastra de pe timpuri (in poze nou expuse), adusa prin nov-dec '95 la noi in garaj. O obtinuse Normalu' prin ceva intelegere cu un prof de la casa pionierilor. Voia s-o repare, sa-i puna motor (ca parca n-avea deloc), dar a ramas desfacuta citeva luni, poate vreun an de zile, apoi si-a luat-o proful ala inapoi... o fi putrezit pe altundeva. Nu-i mai stiu continuarea povestii.

Inca o imagine din categoria "mai personale", din urma cu 20 de ani, din 12-09-99!

Cred ca o sa mai revin la cele din piata centrala, aveam o schita a circuitului, ba chiar contractul semnat de noi la vremea respectiva. Pina atunci mai adaug insa de pe YT niste "spargeri", cum le spuneam, din F1, Indycar si Nascar. Ele induc o stare mai deprimanta, dar pentru mine nu-i problema, oricum le stiam. Am si premisa deprimarii. Sint in ordine invers cronologica.

Auzisem recent de un pilot care a decedat in F2, apoi am cautat mai multe informatii si am mai regasit fazele astea reunite toate in cite un material.
Si din Indycar unul similar. Mai spun ca cel mai distructiv si groaznic accident vazut de mine live a fost cel al lui Krosnoff, din 1996, la Toronto. Iar cel mai distructiv ever, vazut mai tirziu, dupa anii 2005, de cind am avut permanent internet, concentrat pe o singura masina, nu neaparat disipat in nori de fum, foc si zgomote metalice oribile, a fost spargerea lui Gordon Smiley din '82.

Am mai extras un material din Nascar, nonfatale:

PS: Probabil cam toate sporturile implica atentie si concentrare, dar insusirile particulare ale acestora de viteza sint riscurile si deplasarile cit mai rapide posibil. Fluenta deplasarii. Au un efect asupra creierului. Indycar-ul m-a inspirat mult in perioada '95..'99, cel mai mult dintre motor sporturi.
PS2: Parcurgerea rapida si cursiva a virajelor e asimilata, la nivel motivational, cu rezolvarea in mod similar a altor probleme ale vietii.

PS3 (26-09-19, 22:10): O sa postez de pe YT si o cursa normala, adica prima din sezonul 1996. S-o mai revad cind am timp, poate mai la noapte.