Cind toate optiunile disponibile incep sa se echilibreze ca urmare a neajunsurilor pe care le contin, atunci incepe sa nu te mai intereseze, sa nu mai fii partinitor. Teoretic, ai nevoie de un venit constant pentru a supravietui, dar lipsa lui nu-i cel mai rau lucru care ti se poate intimpla... doarece sacrificiile inrolarii devin uneori prea mari si risti sa nu mai fii bun de nimic.
Am obosit si eu, nici nu stiu unde sa mai "strig" ca sint inginer mecanic si vreau sa proiectez.
Tot intr-o zi de vineri, adica in 27.01, am primit convocarea la cercetarea disciplinara, probabil ca raspuns la punctul meu de vedere depus cu o saptamina inainte, pe care nu-l mai prezint aici, dar in care am negat cu titlu informativ inca de atunci presupuse divulgari de secrete de firma, care ar fi fost, intr-adevar, incriminabile disciplinar. Arata cam asa:
Deci odata ce am primit exemplarul, mi se conturau mai multe variante de actiune, incepind cu demisia pe motiv simplu ca ar fi sub demnitatea mea sa raspund la asa ceva... si pina la a ma zbate constipat sa ma apar cu tenacitate. Ma gindeam in weekend cam ce raspunsuri as da, sa le am puse in ordine si pe hirtie, dar le-am aminat in ideea ca am la dispozitie timp gramada in urmatoarea saptamina, eventual in weekendul urmator sa atac decisiv problema. Voiam sa ma mentin intr-un grafic si sa decid in ultima clipa varianta de lucru. Eh, a venit acel weekend, care a si trecut, dar efectiv n-am reusit sa ma mobilizez deloc in a raspunde la acele enormitati. Timp cred ca ar fi avut si autorul, sa renunte naibii la asa ceva... ceea ce nu s-a intimplat. Abia luni am reusit in timpul zilei, s-o scriu de mina, ca ciorna, pe 3 pagini, apoi seara la camaruta am scris-o la laptop. Si marti am finalizat-o, adaugind inca o pagina ca ciorna, aproape 3 scrise pe curat... miercuri fiind data de 8. A trebuit sa apelez si la juristul din mine, de parca nu eram destui! Deci, cam acesta ar fi un exemplu de argumentatie ferma, nu prin balarii.
E adevarat si ca materialul clientului permitea o astfel de argumentatie.
Depanind alte amintiri, ma mai apreciase cineva si pe mine, de exemplu pe forumul de casa, la o problema iscata... unde conta o terta voce prezenta la un mod admirabil. Persoana respectiva avea 20..21 de ani prin 2010 sau 2011, incepuse sa scrie, se vedea ca-i destept. Pina in prezent a scris mai multe carti, e si regizor, ba chiar a avut succes si in strainatate. A apreciat prestatia mea acolo si modul meu de abordare pe diverse subiecte. Si unii profesori din facultate m-au apreciat, incepind cu cel de la Masini Unelte si Control Dimensionare.
Revenind in tema, am fortat si eu lucrurile cit am putut, sa o ia cumva... ori intr-o parte, ori in alta. Situatia recenta cu acea colega a fost ceva neprevazut, dar nici prea exagerat. Subliniez totusi faptul ca aratarea cu degetul e un sport national, chiar global, fiind tare facila cind ai nevoie de justificari. Inclusiv eu am mai practicat-o, dar fiecare situatie are particularitatile ei, ma refeream la nivel de principiu. Sigur ca as putea fi eu de sacrificiu acum, dar problemele structurale si persistente nu se vor rezolva. Din cite mi-am dat seama, cercetarea aia de ieri a durat cam pina la orele 10:50, iar de atunci nimeni nu mi-a zis nimic, nici eu n-am intrebat nimic. Nu stiu daca e cu asteptare, insa mai putin conteaza. In definitiv, o spun din partea mea ca felul actual in care mi trec zilele nu are cum sa mai dureze prea mult. Situatia a ramas neclara, dar cit inca mai sint acolo, mai exista si acea posibilitate iluzorie sa inceapa si pentru mine sa ticaie ceasul acumularii experientei profesionale relevante. Motiv pentru care am mai domolit continutul in sine al postarii, fata de cum o imaginasem zilele trecute, scotind doua idei din final si punindu-i alt titlu. De trei lucruri aveam nevoie (nu le repet), in rest doar de mine ar mai depinde sa incerc acea evolutie constanta in directia mea profesionala.
Eventual oi mai completa... in functie de mersul lucrurilor.
Azi s-a intimplat sa-mi amintesc de comparatia facuta in urma cu vreo 20+ de ani de catre un mare jurnalist, un "crucisetor" al presei romanesti. Acesta spunea ca jurnalistul seamana cu securistul, pina la un punct. Detaliile nu le mai stiu, dar pot incerca cu capul meu o gasire a diferentelor. Jurnalistul se exprima la modul vizibil si asumat. Sigur nu are pirghii coercitive de corectie. Asa cum o fi el, jurnalistul - amator sau profesionist, gurist sau cronicar - daca reuseste sa schimbe vreun pic mentalitatea sau atitudinea unor oameni, atunci o face doar prin puterea cuvintului.
