M-am intors la "Indycar-ul" meu

Un lucru cert e acela ca azi-dimineata am plecat pentru totdeauna din camatuta mea de la Jilava... dupa ce, cu o zi inainte, avusesem una dintre cele mai agitate si obositoare (fizic si mental) zile din viata. Masuta plianta si scaunul le-am dus la fabrica (pt. depozitare), apoi spre seara deja, dupa ce terminasem de impachetat o valiza, am dus-o la Normalu, nestiind exact ruta si de unde pleaca autobuzul despre care gasisem pe net informatia ca ar face ruta necesara, cu plecare de la Piata Presei... eu fiind iarasi un pic pierdut in spatiu pe acolo, cu bagaj dupa mine. Era intr-adevar, nr. 441, care ma lasa exact in fata la Normalu, desi se merge un pic cam mult de la metrou Aviatorilor la Piata Presei. Pe urma, seara, ajuns inapoi si impachetind, m-a cuprins o usoara disperare realizind ca n-o sa-mi incapa toate lucrurile in cealalta valiza de dus acasa. Mai aveam o plasa zdravana din rafie, de la un supermarket... si am reusit in final sa le burdusesc bine, sa-mi incapa tot.
N-as vrea sa mai trec niciodata prin astfel de momente. Ideal ar fi sa am o garsoniera a mea, pe acolo, sa pot locui ca omul, sa pot stringe lucruri fara grija zilei de mutare.

Da... o prima perioada de 8 luni si ceva a aventurii mele bucurestene s-a incheiat. O aventura fara sex! Pentru a reusi, pe moment nu tre' sa-ti stea creierul in cale, dar ai nevoie si de o vedere de ansamblu. Iti trebuie pasiune, perspective si un suflet mare.

(o sa mai adaug la postare, dar am zis sa scriu ceva si cit de cit mai la cald, desi a trecut de ora 00)

Intre timp, au ajuns si rosiutele pe biroul meu de acasa. Le tinusem special pe masuta de la Jilava pina-n ultima clipa, deoarece ma inspirau.

PS (12.07.2020, orele 23:55): Am stat o gramada azi sa termin procesarea imaginilor.
Da, dar inainte ca Rosiutele sa ajunga aici, a trebuit sa parcurg numeroase alte situatii, intre care:

1. Sa incep cu scopul primar si direct al deplasarii mele, adica prima reintrare in serviciu, dupa perioada Padurescu, 2007.

Din prezentarea ilustrativa lipsesc tocmai tehnologiile, da, chiar aia lipseste, "proiectarea tehnologiei"!

2. Desi in particular am avut momente (nu putine) in care am tras cu dintii de proiectare, asa cum reiese si din alte postari intregi dedicate subiectului...

...Unul mai cioflingar de la uzina, care isi pretinde merite in promovarea altora mai tineri de pe acolo, imi zicea ca o sa vina si pentru mine "propunerile"... care au venit o duda. Eu mi-am aratat interesul catre preluarea atributiilor in zonele de proiectare, cea mecanica fiind prima mea optiune. Mai mult de atit, in speranta ca oi putea reveni prin cazarea la caminele lor de boschetari, o sa ma propun eu la proiectare. Pentru asta sint inginer, sa proiectez, si n-am terminat intimplator facultatea aia cu prestatia pe care o avusesem.  

3. Fiind acolo, in Bucuresti, si detasat macar fizic de copilaria anormala (sa nu-i spun mai mult), bineinteles ca am cautat si o fata cu care sa fac dragoste. Doar ca n-am reusit. N-am dobindite abilitatile necesare.

Tot ce au reusit dejectiile astea besinoase prin starile de urgente a fost sa-i apropie si mai mult pe cei care fac sex, respectiv sa-i izoleze mai tare pe cei deja izolati. Apoi, te apuca nervul capului vazind ce atitudine au autoritatile, cerindu-ti ca tu sa-i "protejezi" pe cei care se destrabaleaza si circula prin vacante, tu sa si raspunzi pentru destrabalarile lor!

4. Zi de zi am asistat la schimbarile cadrului natural, la trecerea de la iarna la vara.

5. Am ajuns printre Titani...

6. ... si am vizitat deopotriva minunatele cadre naturale ale parcurilor.

7. De la adincimile Jilavei pe plan local, am ajuns sa reperez unele profunzimi ale patriei, Romanica.

8. Am trecut cam repede prin sarbatorile de iarna, fiind detasat temporar de casa parinteasca... ceea ce parea sa devina aproape imposibil.

9. Am meditat la iarba verde... desi as vrea sa simt ca apartin de ceva, profesional vorbind. Altfel e aiurea de tot.

10. Inca din 1 feb. am constientizat cit de mult imi va lipsi zona mea de sprint, stimulatoare inclusiv a sentimentului de tinerete.

11. N-o sa uit niciodata sosirile cu trenul in Bucuresti, desi drumurile cu personalul durau ca dracu de mult. La ultima, chiar nu puteam crede ca va fi ultima. Sper sa nu fie ultima, desi pendularile intre cele doua vieti sint foarte dureroase.

12. Catre final, mi-am luat ramas bun de la unele zone si entitati de incredere, sau cel putin care nu premediteaza abjectia.

(apropo, sa nu uitam ca la statia ER (in stinga imaginii principale, pe unde trecea omul ala) am intilnit-o pe domnisoara Indianca, in septembrie 2017)

 13. In ultima seara petrecuta pe acolo, am avut parte in mod implicit chiar de prima iesire la ceas de seara pe timpul verii.

14. In fine, ajung la un tablou partial al ultimei zile sau dimineti mai exact...

15. Ar mai fi de mentionat trecerile numeroase, dar mereu proaspete prin ultimul viraj de la Unirei, un arc de par la 180 de grade... care era alunecos, tare alunecos in adidasii aceia. Treceri care mi-au oferit niste senzatii de neuitat, mie, respectiv o scoatere din uz a "pneurilor" cu care eram dotat si trecerea lor in raftul istoriei personale.

Asadar, am ajuns inapoi la Indycar-ul meu... pe care-l abandonasem in toamna. Sigur ca acest concept sau sintagma presupune infinit mai mult decit semnificatia fizica a obiectelor implicate de competitia sportiva mentionata. Nivelul cel mai cuprinzator si sumar fiind acela ca m-am intors de unde plecasem. In definitiv, ca o mica particularizare, si eu lucrez cu "lap"-uri in activitatea mea opticiana.

Da... toate astea, plus multe altele, au avut loc in 8 luni si 8 zile.