Extraordinara Rosiuta - 1

Planuiam pentru ziua de azi sa postez acest subiect in forma sa completa, inca dinaintea finalizarii filtrului tip portocaliu clasic, din gama rosiutelor.
Asadar, am intocmit din nou niste planse, fiind mai cuprinzatoare... totodata un "Remember The Days" deja, din vremurile astea mai incerte, intense, schimbatoare si implicit cu multa durere, intrucit asa e cind nu mai pot rezolva o data lucrurile fundamentale...

1. Prezentarea... nu sint sigur ca e OC 23-1, fiindca altul, un pic mai rosu era etichetat astfel. Nu e nici din versiunea mai densa a piselaului OC17. Sa fi venit si OC23-ul in doua nuante? Sa fie specificatii usor diferite pierdute din hirtogaraie? Sa fie sticla inlocuitoare celei de baza, cu astfel de diferente usor vizibile? Mai putin conteaza in final. Important e ca m-am lamutit ca are eficienta la filtrare, chiar si fara grafic.

2. Debitarea placilor:

- urmata de decuparea discurilor brute si slefuirea fina:

3. Apoi le-am inceput polisarea, finalizata dupa intrarea mea in concediul asta de o luna. Dar mai intii fac o paranteza prin etalarea "calitatii" unor terte filtre:

4. Parca aveam ceva imagini si din timpul polisarii, dar am trecut mai rapid cu prezentarea. Iata deci calitatea Rosiutei 1, intrate in grija inginerului de la Tavi's Optical:  

5. Aparenta coloraturii si a expunerii date de folosirea acestor 3 filtre:

Da, nuanta sau pigmentul acestui portocaliu clasic e exact ceea ce cautam prin aprilie, in cataloage, cu echivalente, cu toate considerentele. E ideal pentru folosirea cu luneta simplet. E exact ceea ce imi trebuia in primul rind din gama rosiutelor. Il estimez ca echivaleaza cu OG550 Schott sau #16 Wratten (care nu se gaseste in ofertele astro).

In fine, iata si rezultatul:

https://live.staticflickr.com/65535/50122378088_db64663156_o.jpg 

Deci se intelege ca Rosiuta e iubita mea!

Arborele... inversat

Ia sa vedem, ce avem noi aici? O gramada de discuri. Iar in data de 5.07 n-aveam nimic, aproape nimic. As fi vrut sa am realizate pentru azi si plansetele de prindere a discurilor mici, pina-n 115mm, asa cum o proiectasem in Solidwork, dar inca n-o am, nici nu mai pot cu improvizatii, cu plasticuri, cu cacaturi. Imi voi face cele doua plansete din duralul de 8 grosime, atasabile postamentelor deja existente pentru slefuire, respectiv polisare.
Proiectul noului obiectiv fiind facut cit inca eram la Jilava, acum am elaborat tehnologia si... la treaba, desi parea descurajant la inceput. Mai bine zis, tehnologia o aveam stabilita din jurul datei de 10.03, cind o concepusem pentru obiectivul cel mare, la serviciu, in paralel cu ceea ce mai faceam acolo. Cred ca merita, si intentionez sa fac mai multe astfel de obiective pe viitor. Cele de 80 erau cam mici, dar de la 100, obiectivul devine mai atractiv (cred) si comercial.
Vad deci un arbore genealogic inversat.

Am mai sunat azi la fabrica, la omul de la sindicat care se ocupa cu pretinsa renovare a doua camere de camin, dar boii dracu n-au nici o intentie sa se reapuce de ele, sa le termine. Conditii in care eu sint in aer, revenirea mea de la 1 aug. (din concediul fara plata de o luna) fiind incerta. Mi-au promis inca de la angajare ca, dupa 3 luni, o sa aiba sa-mi dea, sa ma mut intr-o camera a caminelor de care dispun ei pentru angajatii din provincie... cum era pe vremuri. Acum insa le-au umplut cu boschetari. In februarie, au confirmat eliberarea a doua camere, si ca dupa o luna ar fi gata... dar se lucreaza, vesnic se lucreaza la ele. Inca din ultima zi a lunii iunie, le-am mai depus o cerere explicativa si argumentata a situatiei mele, referitoare la nevoia de a ma muta intr-o camera din caminul lor, din care rezullta ca revenirea mea e conditionata de terminarea acelor camere.
Eu as reveni, dar in mod normal as merge pe ideea asta, extrem de logica, pertinenta si echitabila. Prin urmare, mi-as mai prelungi concediul pina se vor screme un pic, sa-si indeplineasca promisiunile, sa-si asume niste obiective, niste termene, nu asa... pirtz, cum a facut asta azi, de la sindicat  (plin de durere in cur) sa ma trimita la directorul comercial pentru modificarea directivelor! Evident, o eventuala prelungire cu riscul unor consecinte nedorite nici de mine. Sint cam bulversat, nu stiu exact cum o sa precedez. Sta nenorocitu' asta aici cu curul pe pamint, in timp ce mie mi-ar fi prins tare bine o garsoniera acolo, sa-mi pot dezvolta viata. Vorbisem si cu maica-mea inca de la inceput, dar nimic nu se misca.
In fine, sa-i tineti, nemernicilor, pe baboii pensionari care cumuleaza pensia cu salariul acolo, pentru ca aia reprezinta viitorul. Nu pe mine, nu sa-mi creati o conditie minimala si fireasca de sedere, pe care mi-ati promis-o inca din urma cu aproape 9 luni! Deci nu pe omul pasionat (inca tinar), care realizeaza calibre la raport Strehl .997! Dar la felul in care va stiti gestiona, se vede ce bine va merge! Eu la specimenul ala de director comercial, care ma facea "haimana" (precum e el de fapt), n-o sa ma mai adresez niciodata. (Si care nici nu voia sa-mi aprobe concediul asta, desi e prevazut in contractul colectiv de munca, in regulamentul intern.) Sigur, apelativul ala e nesemnificativ, abjectia de fond conteaza, care reiese partial, in rest n-o detaliez. O sa incerc sa mai sun miine la ei, pentru legatura la personal sau secretariat, sa aflul eventuala solutionare a acelei ultime cereri si daca ar mai fi vreo sansa ca celalalt director (mai decent si rezonabil) sa dispuna vreun fel de masura pentru finalizarea camerelor.

LE (17-07-20): Ieri si azi am incercat telefonic (prin legatura de la centrala) la toate departamentele posibile, pentru a afla unde se afla in prezent cererea mea de cazare intr-o camera a caminelor si ce fel de solutionare a primit. Toti cu care am vorbit m-au pasat la altii. La nimeni nu mai era. Deci n-am reusit sa aflu nimic concret. Impresia mea e ca a ajuns la nemernicul ala si a blocat-o, s-a cacat pe ea. Am solicitat acum la secretariat si o rugaminte pentru o a doua opinie, daca cererea mai exista sa fie analizata si de catre celelalt director, ceea ce mi s-a spus ca se intimplase din prima, dar nu mai cred nimic din ce-mi spun cei de acolo. Inclusiv faptul ca eliberasera doua camere ar putea fi doar o minciuna. Sa vad daca si cum m-oi mai putea eu descurca, cu cheltuieli mai mari, evident, fiindca oamenii aia de cacat in veci n-o sa-mi mai scoata camera promisa, doar le umplusera pe toate cu boschetari. 

M-am intors la "Indycar-ul" meu

Un lucru cert e acela ca azi-dimineata am plecat pentru totdeauna din camatuta mea de la Jilava... dupa ce, cu o zi inainte, avusesem una dintre cele mai agitate si obositoare (fizic si mental) zile din viata. Masuta plianta si scaunul le-am dus la fabrica (pt. depozitare), apoi spre seara deja, dupa ce terminasem de impachetat o valiza, am dus-o la Normalu, nestiind exact ruta si de unde pleaca autobuzul despre care gasisem pe net informatia ca ar face ruta necesara, cu plecare de la Piata Presei... eu fiind iarasi un pic pierdut in spatiu pe acolo, cu bagaj dupa mine. Era intr-adevar, nr. 441, care ma lasa exact in fata la Normalu, desi se merge un pic cam mult de la metrou Aviatorilor la Piata Presei. Pe urma, seara, ajuns inapoi si impachetind, m-a cuprins o usoara disperare realizind ca n-o sa-mi incapa toate lucrurile in cealalta valiza de dus acasa. Mai aveam o plasa zdravana din rafie, de la un supermarket... si am reusit in final sa le burdusesc bine, sa-mi incapa tot.
N-as vrea sa mai trec niciodata prin astfel de momente. Ideal ar fi sa am o garsoniera a mea, pe acolo, sa pot locui ca omul, sa pot stringe lucruri fara grija zilei de mutare.

Da... o prima perioada de 8 luni si ceva a aventurii mele bucurestene s-a incheiat. O aventura fara sex! Pentru a reusi, pe moment nu tre' sa-ti stea creierul in cale, dar ai nevoie si de o vedere de ansamblu. Iti trebuie pasiune, perspective si un suflet mare.

(o sa mai adaug la postare, dar am zis sa scriu ceva si cit de cit mai la cald, desi a trecut de ora 00)

Intre timp, au ajuns si rosiutele pe biroul meu de acasa. Le tinusem special pe masuta de la Jilava pina-n ultima clipa, deoarece ma inspirau.

PS (12.07.2020, orele 23:55): Am stat o gramada azi sa termin procesarea imaginilor.
Da, dar inainte ca Rosiutele sa ajunga aici, a trebuit sa parcurg numeroase alte situatii, intre care:

1. Sa incep cu scopul primar si direct al deplasarii mele, adica prima reintrare in serviciu, dupa perioada Padurescu, 2007.

Din prezentarea ilustrativa lipsesc tocmai tehnologiile, da, chiar aia lipseste, "proiectarea tehnologiei"!

2. Desi in particular am avut momente (nu putine) in care am tras cu dintii de proiectare, asa cum reiese si din alte postari intregi dedicate subiectului...

...Unul mai cioflingar de la uzina, care isi pretinde merite in promovarea altora mai tineri de pe acolo, imi zicea ca o sa vina si pentru mine "propunerile"... care au venit o duda. Eu mi-am aratat interesul catre preluarea atributiilor in zonele de proiectare, cea mecanica fiind prima mea optiune. Mai mult de atit, in speranta ca oi putea reveni prin cazarea la caminele lor de boschetari, o sa ma propun eu la proiectare. Pentru asta sint inginer, sa proiectez, si n-am terminat intimplator facultatea aia cu prestatia pe care o avusesem.  

3. Fiind acolo, in Bucuresti, si detasat macar fizic de copilaria anormala (sa nu-i spun mai mult), bineinteles ca am cautat si o fata cu care sa fac dragoste. Doar ca n-am reusit. N-am dobindite abilitatile necesare.

Tot ce au reusit dejectiile astea besinoase prin starile de urgente a fost sa-i apropie si mai mult pe cei care fac sex, respectiv sa-i izoleze mai tare pe cei deja izolati. Apoi, te apuca nervul capului vazind ce atitudine au autoritatile, cerindu-ti ca tu sa-i "protejezi" pe cei care se destrabaleaza si circula prin vacante, tu sa si raspunzi pentru destrabalarile lor!

4. Zi de zi am asistat la schimbarile cadrului natural, la trecerea de la iarna la vara.

5. Am ajuns printre Titani...

6. ... si am vizitat deopotriva minunatele cadre naturale ale parcurilor.

7. De la adincimile Jilavei pe plan local, am ajuns sa reperez unele profunzimi ale patriei, Romanica.

8. Am trecut cam repede prin sarbatorile de iarna, fiind detasat temporar de casa parinteasca... ceea ce parea sa devina aproape imposibil.

9. Am meditat la iarba verde... desi as vrea sa simt ca apartin de ceva, profesional vorbind. Altfel e aiurea de tot.

10. Inca din 1 feb. am constientizat cit de mult imi va lipsi zona mea de sprint, stimulatoare inclusiv a sentimentului de tinerete.

11. N-o sa uit niciodata sosirile cu trenul in Bucuresti, desi drumurile cu personalul durau ca dracu de mult. La ultima, chiar nu puteam crede ca va fi ultima. Sper sa nu fie ultima, desi pendularile intre cele doua vieti sint foarte dureroase.

12. Catre final, mi-am luat ramas bun de la unele zone si entitati de incredere, sau cel putin care nu premediteaza abjectia.

(apropo, sa nu uitam ca la statia ER (in stinga imaginii principale, pe unde trecea omul ala) am intilnit-o pe domnisoara Indianca, in septembrie 2017)

 13. In ultima seara petrecuta pe acolo, am avut parte in mod implicit chiar de prima iesire la ceas de seara pe timpul verii.

14. In fine, ajung la un tablou partial al ultimei zile sau dimineti mai exact...

15. Ar mai fi de mentionat trecerile numeroase, dar mereu proaspete prin ultimul viraj de la Unirei, un arc de par la 180 de grade... care era alunecos, tare alunecos in adidasii aceia. Treceri care mi-au oferit niste senzatii de neuitat, mie, respectiv o scoatere din uz a "pneurilor" cu care eram dotat si trecerea lor in raftul istoriei personale.

Asadar, am ajuns inapoi la Indycar-ul meu... pe care-l abandonasem in toamna. Sigur ca acest concept sau sintagma presupune infinit mai mult decit semnificatia fizica a obiectelor implicate de competitia sportiva mentionata. Nivelul cel mai cuprinzator si sumar fiind acela ca m-am intors de unde plecasem. In definitiv, ca o mica particularizare, si eu lucrez cu "lap"-uri in activitatea mea opticiana.

Da... toate astea, plus multe altele, au avut loc in 8 luni si 8 zile.