The Fields of Defeat

Situatia care de departe imi testeaza cel mai mult limitele decind m-am mutat provizoriu aici, la Bucuresti, ba chiar ma face sa cedez nervos, este circulatia tramvaielor pe ruta folosita de mine. Tramvaie cu tot ceea ce tine de deplasarea lor, inclusiv vatmanii si, pe nivelul imediat superior al contexului, specimenele care, pentru a-si justifica joburiele si salariile de la stat,  au decis sa mute statiile de tramvai imediat dupa intersectiile semaforizate (o parte din ele, ma rog), ca sa mai opreasca tramvaiele inca o data, imediat dupa stop! Acum faza asta a generat un subiect propriu-zis.
N-o sa reiau tot, dar fiind presat de alti factori de stres si alte imprejurari de nivele superioare ale contextului, am alunecat spre eliminarea completa a marjelor de timp dintre segmentele drumului meu de dimineata, spre serviciu. Uneori mai compensez cit pot din viteza mea de mers intre segmente, dar conditia principala pe care mi-am stabilit-o e sa prind, la Unirei, metroul Republica de la ora 6:29.
Noaptea trecuta a fost dintre acelea mai rare, pe modelul fara "atipire" sau odihnire de circa o ora, o ora si 30min inainte de a pleca la fabrica. Mi-am si oprit tv-ul seara, apoi am adormit pe la 20:30, pina la 2:00. Dupa care mi-am vazut de treburi la laptop, pina pe la 5:10. Chiar nu-mi permit sa ma doara in fund de restul treburilor, doar sa merg la serviciu si-n rest destindere si dormire cit o fi. Iar atunci, cind elimini marjele, vor aparea inevitabil niste lanturi de elemente potrivnice care te fac sa-ti pierzi scopul momentului. Imediat ce am iesit pe poarta, am alergat o bucata din drumul spre bucla tramvaiului de la Gara Progresul, pentru ca din acel prim segment (pe care-l fac in 5 min la mers rapid) sa scot vreo doua minute si sa prind oarecum acoperitor tramvaiul de la 6:05. Numai ca boul care-l conducea a plecat la si 03 min... eu pierzindu-l la mustata. A tras altul, care a plecat pe la si :07, dar care a acumulat toate intirzierile posibile de pe lume, invitindu-se sa stea la semafoare si mergind exagerat de lent intre statii. Totusi, ajuns fiind la ER, am apreciat ca as mai avea o mica sansa de a prinde ultimul metrou de acolo, pe cel de la si :22, care sa-mi dea sansa legaturii cu celalalt spre Titan. Am alergat destul de tare, si pe scari... aproape ca pierdusem sincronizarea treptelor, sa ma fi dus ca busteanu...Ajung insa prea tirziu si-l pierd la limita si pe asta, ca mijloc public locomotor. Fierbeam de nervi si dezgust, apoi am tras un picior in tabla vagonului tocmai pus in miscare. Cu efectele care se vad mai jos...
Totusi n-am reactionat pur instinctiv, la furie, ci marturisesc ca uneori constientizez ca sint necesare refulari pe viitor, si sa ma comport ca atare cind e cazul. Si-n zona terminala a tramvaiului pe care-l scapasem am lovit, nu cu lateral-virful, ci cu talpa (cu calciiul). A doua oara, la metrou, n-am lovit"gresit" chiar de timpit, pentru ca undeva in spatele mintii m-am autocenzurat. Initial, la demararea metroului, vazusem in dreptul usii figura unei tipe pe care o stiam din vedere. Am evitat sa ma manifest sub ochii ei. M-am intors un pas, venise oricum rapid, din combinarea miscarilor, o alta zona de vagon si am lovit in felul asta pentru a nu risca sa lovesc cu talpa la nivelul geamurilor si sa le creez calatoriilor senzatia unui disconfort mai accentuat. Undeva in spatele mintii existau aspectele astea.
In final am intirziat doar 2..3 minute la poarta fabricii si inca vreo doua pina sus. Dar repet, nu asta e ideea, ci intelegerea sau pariul cu mine insumi de a ajunge cind imi stabilisem. Ar fi greu spre imposibil sa-i explic unui dobitoc coclit, ce inseamna lucrurile astea, cit de important ar fi fost pentru mine sa ajung; modelarea mea caracteriala si elementele care au contribuit la aceasta, felul in care le-am asimilat. Toate astea nu-s chiar atit de accesibile speciei standard. Detalii mai concrete de atit nu fac scopul acestui subiect. Poate alte trasaturi mi-or fi fost influentate si de modele ale unui curent cu factura mai noua, din anii mai recenti ori cind le-am constientizat la adevarata lor valoare.
Apoi iesit din subteran, cu o senzatie de disconfort si schiopatare care se instala in mobilitatea mea, favorizind o stare de meditatie in care imi dadeam seama ca nu pot compensa putoarea de nivele cutremuratoare a vreunor dejectii umanoide, alterate incomensurabil in maduva lor.
M-a apucat durerea la serviciu si-mi simteam piciorul tot mai umflat, desi dupa citeva zeci de secunde de la lovitura realizasem ca n-o sa fie deloc in regula. Si inca am experienta cu unghii cazute etc. Dar acolo, cit timp membrul era relativ fluid, senzatia a fost mai suportabila. Pina spre ora 12, cind m-am invoit sa plec acasa. La Unirei, tirisi, chinuit... am intrat la o farmacie sa intreb de un antiinflamator. Farmacista mi-a aratat ceva, apoi vazind eu preturile in departare (undeva la 50..80 lei), am remarcat ca-s scumpe si am intrebat-o daca ar fi ceva care sa nu depaseasca 11 lei. Din reactia ei, mi-am dat seama ca am jignit-o. Ajuns acasa, eliberat de pantof si ciorap, am vazut minunatia! M-am spalat usor cu apa calda si sapun, tamponind apoi cu vata si spirt.
Plaga a inceput sa se elibereze, sporindu-se o caldura locala, intepaturile resimtite si o stare generala febrila. Am incercat sa dorm, m-am zvirvolit vreo ora si n-am reusit. Teama mea e sa nu se infecteze, oricum voi sta carantinat pe termen nedefinit, pina mai scade si vor disparea intepaturile... altfel ma nenorocesc de tot. In felul asta, printr-o slabiciune de origine neasteptata sa ma pregatesc pentru Corona?! Acum, la ora incheierii postarii, e sensibil mai bine. Inca nu m-am hotarit daca sa sun la 112, pentru ambulanta, fiindca sint si eu platitor de contributii pentru sanatate, iar daca e sa am nevoie, acum as avea nevoie... macar aici, la domiciliu sa ma trateze cu ceva.

Da... am ajuns ca un ciine ranit, pierdut in nicaieri...