In decurs de vreo 30 de secunde o "capturasem" deja, apoi am verificat imaginea principala, adica vederea frontala, si... WAW, era fantastica. M-am bucurat mult, intr-o rigoare profesionala sa-i spun. Fie ca voiam sau nu, aveam in subconstient limitarea la acel stadiu de vedere. Din varii motive. Insa dupa 4 luni si ceva, in urma unor imprejurari pe care nu le mai descriu, atasamentul meu pentru acea fata a crescut spre infinit.
Voi incepe ilustratiile cu un extras din al doilea cadru cu ea, pe care-l mai am. Sa vedem ce minuta fina avea...
Nu-i asa ca-i extraordinara? Ea e iubita mea secreta.
O sa reafisez si trunchierea din primul cadru ramas valid, care justifica numele pe care i l-am dat, Rosiuta.
Din februarie incoace n-a trecut o singura zi in care sa nu fi intrebat in soapta vazduhul sau incinta personala: Unde esti, iubita mea?
Draga mea Rosiuta, sa stii ca, pe cit posibil, am judecat lucrurile si din perspectiva ta. Chiar si asa, facind abstractie de acel context mai amplu, in care unii urmasi ai fostei orinduiri securiste (cu relatii sus-puse asumate) isi puteau face mendrele la nivel institutional, sa comande imprastierea in mass-media a unor minciuni abjecte si denigrante despre mine, fara stirea si acordul meu, fara vreun temei legal; fiindca presa nu s-ar ocupa in mod normal cu asa ceva, cu "reglari de conturi" pe spete cel mult civile si cu aspecte de asa-zisa moralitate (o umbrela extrem de cuprinzatoare, care inextremis aplicata, mi-ar fi inclus si demersurile mele initiale... de protest si punere sub semnul intrebarii a ideei de meritocratie in capitalism). Deci mass-media n-ar trece peste vointa si pozitia subiectului uman ales de ei decit daca acesta ar fi dement sau infractor, sau cel mult o persoana publica (cu functie in stat, in deplina concordanta cu sintagma, ba mai mult, legea audiovizualului prevede drept la replica in cazul persoanelor publice). Niste mizerii institutionale varsate de surse teoretic mai responsabile si credibile decit vocea unui singur om, care scria pe persoana fizica (adica eu), care imi legitimau suplimentar actiunile ulterioare acelor abjectii institutionale... doar ca prostovanii cu spume, partasi la mizerie si ticalosii cit cuprinde, cu o pozitie mai mica sau mai mare in stat nu si-or fi dat seama, or fi crezut ca e bine cum procedeaza. Trecind deci peste nuantele astea repetate anterior si comprimate, nu cred ca e nimic rau, murdar sau indecent daca mai exista cineva pe lumea asta (in plus, evident) care sa te admire si sa te iubeasca neconditionat. O iubire sincera si pura, posibil irationala, fiindca sentimentul acesta isi are origini in instincte si simtiri, nu neaparat in ratiune.
In luna Mai a anului curent, spre seara unei zile am reconstituit o posibila versiune de drum al Rosiutei, in dorinta mea de a sti mai multe despre ea, de a o cunoaste. Imi parea a fi studenta si ma gindeam inca de la momentul primei intilniri a ei ca poate o fi venit de la Universitare. Totusi estimativ, imi parea un drum cam lung de parcurs la pas, mai ales pentru o fata. Dar admitind ipotetica iesire de la ore la si :50, timpul necesar a rezultat in grafic, chiar un pic mai scurt, iar pentru acuratete mersesem mai incet decit ritmul propriu normal. Cronometru (pe care nu l-am resetat nici pina-n ziua de azi) indica 17m46s, care cumulat la 13:50, ar rezulta un 14:08. Fata de 14:09 inregistrat in exif-ul imaginilor. Apoi ceasul de la telefon tindea sa fie un pic in avans, deci chiar cam pe acolo eram. Sigur ca existau o multitudine de posibile directii si destinatii, iar acest test arata doar ca era plauzibil ca ea sa fi venit de la Universitate.
Ma consider a fi printre ultimii credinciosi in zei, sau oameni superstitiosi, dar daca e sa cred in ceva, ar fi in semnul venit dinspre Rosiuta, in noaptea meteorilor sau a "stelelor cazatoare" cum li se spune in limbaj popular, de pe 12/13 august, anul curent, bineinteles. Asa cum mai scriam atunci la cald, era o ploaie saraca, vazusem doar doua "stele" de luminozitate crescinda in vreo 20..30 minute de sedere pe terasa observatorului, cu ochii in cer. Iar cind m-am ridicat sa string patura, am mai stat totusi un pic, nu prea mult, cam 4..5 secunde... privind in zona aceea, normal. Timp in care a aparut "semnul divin"... o stea cu luminozitate mai mare decit precedentele doua, spre limita superioara a ceea ce te poti astepta de la fenomenul asta ceresc.
Nu stiu daca ar fi fost de bine sau de rau, dar l-am asimilat ca pe un semn de la iubita mea, Rosiuta.
In ultimul an am trecut de multe ori pe la locul intilnirii spontane, dar din pacate a ramas o scena pustie, fara acea fiinta minunata.
Da... la orele 14:09 se implineste fix un an. Saptaminile, chiar lunile trecute, preconizam un moment al postarii acestui subiect cam la aceeasi ora, sau un pic dupa. Insa acum am alte situatii pe cap si-l postez in avans (la orele 10:42), fiindca n-as vrea sa fac cumva sa nu apuc sa-l postez azi.
Extrapolind o vorba populara, s-ar spune sa iubesti pentru a fi iubit. Numai ca in societatea moderna tre' sa fii curvoi, o entitate alunecoasa, nedefinita, o emanatie care sa ia forma incaperii. Eu simt ca Rosiuta (cel putin imaginea acelei fete) va ramine pentru totdeauna o parte a sufletului meu, aflat oarecum in expansiune... precum universul fizic cel mare.
Am mai fost azi sa parcurg traseul respectiv, de la Universitare incolo pe Garii, cu vreo 8..10 minute decalaj in avans. Iar cind am ajuns la acea intersectie, din perspectiva ei m-am dedublat in a mea (din urma cu un an) si am trecut dincolo.
RăspundețiȘtergereE cit se poate de plauzibil traseul, chiar am mai remarcat un subiect, o blonduta trecind calea Buc (cind stateam un pic acolo, in centru, sa resimt atmosfera), venind dinspre Universitate. Dupa "dedublarea" mea la acea intersectie, la citeva minuite a ajuns si ea, deci pe acelasi traseu.
Saptaminile trecute ma gindeam sa depun o floare cu ocazia asta, un trandafir rosu pus pe margine intr-o vaza cu apa. Insotit si de o carte postala cu un scurt mesaj in interior iar pe coperta o inscriptie cu scris mai mare: "Pentru Rosiuta". Daca ar mai fi trecut cumva pe acolo si s-o observe... in ideea ca ar fi fost cit de cit in tema. Dar totusi in realitate am simtit ca n-ar fi avut nici un rost.
ȘtergereIubita mea iluzorie, vei ramine intotdeauna extraordinara pentru mine.
Poate sa le tot iubeasca inginerul de mine, ca mereu se va gasi cite un Teodorovici care sa le futa, sa obtina consimtamintul pentru treaba asta. Cine stie cite dintre cele pe care le-am vazut s-or afla si-n rol de amante la specimene de alea abile si care au ce sa le oferteze. Ofertarea asta indispensabila in lumea materialisto-capitalista. Tot vorbesc astia la posturile de stiri despre amante (in special ale curvoilor omologi din politica si afiliati acestora), parca mai mult decit oricind. Eh, he, ce-s aia bani multi si facili... n-o sa aflu niciodata.
RăspundețiȘtergereAm si momente in care ma doare mai rau situatia cu "iubita" mea. Am pus ghilimelele nu din perspectiva mea, ci ca sa fac totusi o diferentiere.
ȘtergereCeasul ala din imagine il am de 20 de ani, din 21.08.1999. E aproape de virsta iubitei mele, Rosiuta. Se poate asa ceva?!
ȘtergerePe precedentul il aveam din '96, dar l-am dezactivat mult mai rapid.
Asa aiurea ma simt de parca m-as pregati sa merg la moarte. Asta arata importanta in plan personal a activitatilor pe care inca le mai puteam desfasura. Si mai risc totodata sa devin o leguma. Dar barem daca mi-as facilita, dupa un timp, obtinerea in bani a jumatatii care mi se cuvine din proprietatea imobiliara parinteasca, sa ma duc apoi de tot, sa nu-l mai vad si sa nu-l mai aud niciodata pe nenorocitul asta schizofrenic.
RăspundețiȘtergereIn orasul asta n-aveam alternative si posibilitati... la jigodiile si excrementele astea besinoase atit de imputite!
Sint spart, iubita mea Rosiuta. Mai vorbesc pe aici cu tine, ca si cind ai da doi bani pe mine.
Vai si amar! Azi m-am intors a doua oara cu mina-n cur de la Bucare, fara sa gasesc o garsoniera de inchiriat. In halul asta ma intorc din cucerirea lumii. Se infunda toti, de nici nu mai raspund la telefon, aruncind probabil cartelele destinate exclusiv anunturilor. Iar cei de la agentii sint mari jigodii, intotdeauna contrar a ceea ce vor sa para initial.
ȘtergereNici de gagici nu m-am putut ocupa cum ar fi trebuit. Dar, ca prin minune, mi-a reaparut in cale fata de la Timpuri Noi, dupa doi ani, si nu oriunde, ci tot acolo. Am mai scris despre ea ca era extraordinara, si s-a mentinut astfel. Ma retrasesem cu hirtiile si telefonul pe straduta aia de pe care tijnise ca iepurele prima data, prin 2017. Si dintr-o data, complet pe neasteptate, o revad, intrindu-mi in vizibilitate la vreo 12..15 metri. Acum se intorcea, intrind pe acelasi drum. Am scos repede telefonul de captura si am reusit s-o capturez la limita, fiind totusi cam aproape la declansare, astfel incit deplasrea ei se simte la extremitatea figurii (care a iesit usor intinata). Oricum ma bucur ca am reusit s-o vad si in conditiile astea. Probabilitatea era mica sa mai apara. Domnisoara Indianca ar mai lipsi! Sigur ca au fost multe, de nu mai stiam cum sa ma impart. In trenul de intoarcere, supraaglomerat grav, a fost o fatuta estraordinar de frumoasa, delicata si expresiva in apropierea mea, pe holul in care stateam. Era cu cineva, cred ca maica-sa, pe care sigur o stiu, dar nu-mi amintesc de unde. Au coborit din pacate la Rosiori. Si cind am coborit la Craiova, se mai eliberase si imi gasisem loc la etaj, la cap de vagon, dar n-am mai inspectat restul... iar la final a mai iesit de pe acolo o gagica de foarte buna calitate, chiar extraordinara calitate. Am vazut-o dupa aia spre iesirea din gara, pe lumina slaba care de obicei corelata cu miscarea subiectului duce la rezultate inutilizabile. Totusi asta a iesit un panning minunat, cu claritatea maxima pe ea, care era incadrata de inca doua persoane cere o asteptau. A iesit beton, pentru albumul meu, cam la maximum a ceea ce putea iesi practic. In plus, la scena surprinsa ridea, de asta zic ca a iesit beton, cit se putea de bine.
O a 3-a oare cind m-oi duce la Bucare nu stiu cum sa fac, fiindca trebuie altfel.
^ Ieri, la agentie, nu m-am indurat sa arunc cu banii, sa-mi faca aia cont pe un site de-al lor de anunturi in timp real ale particularilor. Ar fi costat 180 lei, dar fara nici o garantie ca as fi reusit sa-mi gasesc si apoi gazdele sa mi le tina rezervate de pe azi pe miine, nu mi-a venit sa arunc cu bani. Exista unii particulari care prefera sa evite agentiile, nu stiu cum de n-or fi mai multi si sa poata da dracu anunturi cu date de contact vizibile, fiindca mai ales la imobiliare se baga repede lipitorile, fiind un domeniu banos, sa cistige si ele. Mai gasisem un site dedicat particularilor, imi cerea sa fac cont si dupa aia surpriza... doar un anunt am putut sa-l deschid, apoi a expirat, imi cereau mai departe bani pentru acces nelimitat. Era 3 euro pe zi, nu prea mult, dar mi-ar fi trebuit laptop cu net sa fiu acolo in ziua cautarii. Sau macar o tableta cu net, dar nici de astea n-am, nu m-am acomodat cu ele, nu mi-au placut niciodata. Modalitatile de plata nu le retin, nici tranzactie de bani nu puteam face rapid pe net. Macar am mai avansat cu tratativele la uzina. Nu-mi permiteam sa iau o pauza prea lunga, sa fi uitat aia de mine, sa fi crezut ca nu-mi mai trebuie postul.
ȘtergereS-ar putea ca tot de pe tren s-o stiu pe mama adolescentei extraordinar de frumoase din trenul de plecare. De fapt, cred ca pe mai multe din Bucuresti le-oi mai fi vazut. Dar devin prea multe de retinut si fazele scurte la timpul lor devin prea vagi.
E aproape de manual acea penultima imagine din gara, ilustrind axa verticala a rotirii spatiului in cimp, centrata pe gagica (acolo fiind zona de neutralitate), apoi subcorectata miscarea mai aproape si supracorectata dincolo de ea, in planul indepartat. E cumva o separare, un evantai perceptiv al spatiu-timpului la scara mare, o simulare a curgerii diferite din perspectiva observatorului fix.
Am impresia ca uneori viermii aia parazitari de la agentiile imobiliare erau deghizati in particulari. Sunam la asa-zisi particulari, care nu raspundeau de fel, apoi ma trezeam ca ma resunau unii ale caror numere nu le regaseam in fisele cu date pe care le extrasesem. Asa-i in lumea acestor excremente, incepind de la simplul particular pina la smenarul de meserie. Iar inchirierile inteleg ca se practica mai mult pentru persoane aflate tot in Bucuresti... ceea ce pare halucinant.
ȘtergereAcum tocmai am observat ca leprele posesoare a platformei flickr au redus (din nou) dimensiunea maxima a imaginilor incarcate, la 2048px lungimea. Dupa ce de-a lungul timpului au comis numeroase astfel de magarii, schimbind regulile, ba mai restrictive, ba mai favorabile utilizatorilor. Terfelindu-mi astfel niste imagini mai mari cu Luna. Barem sa aplice noile reguli de la un punct in colo, intotdeauna de la prezent in colo. Dar asta e definitia dejectiilor besinoase universale, curvoi capitalisti, nu doar de la romanica.
Sper ca iubita mea Rosiuta sa fie altfel decit tiparele astea descrise adineaori.
Mi-e o groaza de ma cac pe mine pentru ceea ce inseamna mutarea cu chirie in alt oras, intr-o casa straina. Dar eu sint dintre "muritorii de rind" si pentru care nu se poate altfel.
Ștergere