Zilele trecute cind am
fost prin Gradina Botanica, la pista de alergari, parca ma batea gindul si pe
mine sa ma reapuc de alergare... ca in "tinerete", in vremurile bune
ale anilor '90 (1993..1996). Am masurat si eu la pas pista, iar pe coarda minima
mi-a rezultat ca ar avea cam 325m. Era pe acolo si o inscriptie "333"...
posibil lungimea in metri data de constructor. Probabil o sa lucrez cu asta,
333m, fiind si turisti pe acolo, care ar trebui ocoliti. Circuitul nostru
stradal de pe vremuri, adoptat de Normalu', avea cam 3500m... la o masuratoare
cu bicicleta, la numar de pedale.
Ca temperatura, vremea
era numai buna alaltaieri sau cind am fost, mai racoare, dar eram in blugi... adica o eticheta necorespunzatoare.
In 2003 am mai avut o revenire pe vechiul nostru circuit, impreuna cu Normalu'. Iar atunci situatia s-a inversat, eu (fara vreun antrenament aparte) m-am comportat mai bine, rezistind intreaga tura, ceea ce nu mai reusisem in anii '90. In timp ce lu' Normalu' (un Normal ingrasat) ii murise "motorul" spre final si oricum el tindea acum sa ramina in urma. Acea campanie a fost doar demonstrativa, de doua zile. Imi parea indepartat anul 1993 (aniversare la 10 ani)... dar ce sa mai zic acum?! Vai si amar, cum au trecut anii! La reunirea aia din 2003, imi amintesc ca lucrau la strada Garii (care fusese original doar pavata cu piatra cubica) s-o asfalteze, iar in prima seara, mergind spre punctul de start, am vazut o bulanoasa pe acolo.
Deci am o oarecare experienta in privinta simtirilor si a senzatiilor produse de alergare. O pondere importanta avind-o si mentalul. As merge pe targetul de 10 ture. Ma rog, n-ar mai avea farmecul circuitului stradal si ar fi cam mult de mers efectiv pina la pista... insa ramine sa decid. Parca tot circutul nostru l-as folosi, cu o usoara modificare, sa nu mai iau statul de la blocul unde statea Normalu', caci n-ar mai avea rost. Alergari nocturne, in ciuda sporirii traficului si a dobitocilor cu masini. Parca retraiesc deja senzatiile din timpul alergatului si de dupa... mi-ar fi prins bine un elastic de ala medicinal, plasture sau cum naiba s-o numi, de pus pe nas (ca la Indycar), care sa-mi tina narile deschise mai bine, de care nici acum nu am. Asadar, toata schema asta ar fi, la scara mai mica, "o revenire" si o alergare spre "capatul lumii".
Pentru acuratetea relatarii, imi amintesc ca si-n '98 lucrau astia la strada Garii, cred ca atunci i-au tras asfaltarea propriu zisa. Dar si-n 2003 lucrau ceva, nu mai stiu exact ce.
RăspundețiȘtergereAm omis doua aspecte care nu-s neglijabile, sigur nu in contextul actual. Alergarea serioasa, se subintelege (fiinca n-as face-o pentru figuratie), te stoarce de energie, dar mai am si altceva de facut. Apoi regimul alimentar mai special, mai bogat in nutrienti, pe fondul scaderii nivelului de trai ar fi mai dificil de indeplinit. Doar citeva zile tot demonstrative (pt. mine) mi-as permite. S-au schimbat multe, nu mai e nimic la fel.
Am fost azi special in parc sa mai vad zona hipodromului, daca municipalitatea o mai fi taiat buruienile. Da' pe dracu taiat... au amenajat doar de fatada drumurile, dar e jale in rest, terenul fiind absolut impracticabil pentru golf. In 2003..2005 ma antrenam mai intens pe acolo, pina prin 2007, cind cineva (ori oamenii, ori primaria) inca mai curata. Insa in ultimii 10 ani totul a devenit vraiste.
RăspundețiȘtergereAcuma ca tot pomeneam de "Normalu'", care era pe vremuri un prieten comun, dar coleg cu nenorocitul asta schizofrenic, deci acceptat pina la urma de catre familia mea parinteasca cum ar veni, o sa mai fac o referire si la colegii mei de scoala ("cacatii si timpitii").
RăspundețiȘtergereZilele trecute, mergind eu pe drumul cel mai scurt spre Lidrî-ul de la gara, l-am revazut pe unul dintre gemenii impreuna cu care bateam maidanele in clasele 6..8, aruncam avioane din hirtie pe la podisor, jucam tenis cu tocatoarele prin curtea scolii etc. (singura mea perioada normala). Deci pe unul dintre "raritori", pe cel mai mic de statura, dar care la rindu-i a crescut mult dupa terminarea scolii gimnaziale, adica pe "raritorul de varza". Era pe Reforma, in apropiere de casa lor, care parea complet pustie. Aveam ochelarii de Soare, figura fiindu-mi relativ disimulata, dar il identificasem totusi cind era destul de aproape, el venind din sens opus. Insa la rindul lui se uita mai in pamint sau oricum in alta parte, desi cred ca ma recunoscuse. Eh... ne-am instrainat oricum de tot, intocmai remarcilor pe care le mai scriam pe FB in alte contexte, cu referire la celalalt dintre ei, blondul, cu care eram mai apropiat in scoala generala. Apoi, in urmatoarea zi, i-am mai cautat pe FB, de pe un cont fictiv (alternativ) al meu. I-am gasit pe ambii, in primul rind pe "raritorul de sfecla", cum il poreclise Normalu in stil incurajator pe cel blond, Ovidiu. A plecat in Franta! Dar a ramas cam la fel cum il stiam, inca subtirel si cu o anumita timiditate observabila in ceva filmulet postat de el, in care se intretinea la iarba verde cu inca vreo doi tovarasi ai sai, pe fondul sonor al unei melodii lauraresti a la romanica. El nu prea se uita in camera, etalind cam acelasi limbaj al trupului pe care-l avea demult. Deci s-a rupt filmuletul maidanelor de la inceputul anilor '90, si parca acum, la aproape 30 de ani mai tirziu, i s-ar fi reluat din acelasi punct! Din postari, parea ca lucreaza la spatii verzi ori pina la ceva job in pomicultura. Sigur, iesind de sub influenta mea involuntara din scoala generala (care eram oarecum un lider intre ei), au aparut alcoolul si tutunul intre consumabilele sale.
I-am mai gasit pe citiva, si-n definitiv, cu totii ramin cam la fel in privinta caracteriala... asa cum ii stiam. Rar de tot s-or produce schimbari dramatice in modul de "a fi" al omului, dupa pubertate. Colegul Vana era un baiat foarte cumsecade... si a ramas la fel. L-am mai vazut pe aici, ultima data prin centru, la sfirsit de februarie sau inceput de martie. Ne-am salutat. Atunci avea ceva treaba, dar as mai vorbi unele chestii cu el. Nu-i de ala cu ifose la creieri si nici situat la extrema opusa.
Intotdeauna imi amintesc cu placere si o nostalgie implicita o zi in care conducerea scolii dispusese distrugerea unor banci vechi de clase, scop pentru care le-a scos in curte si i-a pus pe elevi sa le sparga. Iar noi, Ovidiu si cu mine, ne-am considerat indreptatiti sa ne insusim cite o bita de aia transversala, "bita de miner". Le-am ascuns in fundul curtii, sub frunzisul generat de plopi, apoi ne-am intors dupa ele in weekend.
ȘtergereCe vremuri...
De fapt, caracterul, felul de "a fi" al omului e dat intr-o pondere mai mare din amprenta sa genetica. Lucru valabil cel putin la cazurile incadrabile la "normalitate" pe criterii de conduita sociala si familiala. Eventualele schimbari naturale fiind de finete. Altele, de tip substantial si mult mai rare, probabil or fi posibile prin stimulare externa sustinuta, sistematica, in fazele vitale. Cam asa cred ca se prezinta realitatea plauzibila, nu scenariile de povesti sau filme... care pot fi dintre cele mai radicale.
ȘtergereDesi la scara mare, statistica, pare ca lumea tinerilor cacanari ai capitalismului e mult diferita de a celor formati in comunism. Ori doar paleta stilurilor de viata s-a schimbat mult acum, pe de o parte; iar extremele sint mult mai vizibile pe de alta parte, mai ales cea a leprelor "bazate", parvenite si risipitoare. Or fi fost si de astea in securism, pe aceeasi mentalitate si atitudine, dar mult mai slab vizibile si constrinse a fi mai discrete.