In seara zilei de 2 august eram pe punctul de a renunta la proiectul Taylor 6.3/380, ca urmare a complicatiilor aparute la polisare. Ceea ce ar fi fost aproape catastrofal... la cit de mult m-am muncit la seturile astea de lentile. Inca din septembrie anul trecut, prin polisarea experimentala a acelei mostre plane din N-PSK53... aflasem despre ce era vorba, poate atunci sa fi fost momentul, desi renuntarea n-o luasem nici atunci in calcul la modul serios, nestiind ce o sa mai urmeze.
Asa, pe scurt:
- din primele faze ale polisarii, cu polisorul aflat natural deasupra la piese convexe, au aparut pe lentilele nr. 3, apoi si pe nr.1 cite o zgirietura in forma de semicerc, la un diametru sa zic de ~12mm. Am intuit cam din ce cauza ar fi fost acestea, adica eventuale microparticule din smoala tratata, in zona de presiune mai redusa, la rotirile polisorului in mina. Am identificat si un posibil remediu. Pe numarul 1 a fost mai slaba, dar pe nr.3 cam nasoala, incit am reintrodus lentila in slefuirea fina, 1.5 wet-uri cu oxidul W5 (astfel aducind-o la limite admisibile, gestionabile in restul polisarii.
- ajung la ziua de 2 august, cind am adaugat inca o lingurita de oxid de ceriu in recipientul din plastic (o cutie mai veche de la brinzele de vreo 450g). Oxidul care ramasese (si cu adaugari treptate de apa) era mai decantat, mai fin... dupa care, acum "hirsa, hirsa" si observ aparitia pe lentile a unor microzgirieturi (unele vizibile si fizic sub lupa, altele doar ca efect difractional)... aparute in anumite conditii, n-o sa le descriu exact. Astea erau clar de la oxid... dincolo de controlul meu. Ceea ce ma daduse peste cap destul de rau. Oxidul asta e procurat prin 2018 sau 2019, de la ProOptica... ma rog, astia in industria optica il au toti la fel, daca zice unul intr-un fel, il copiaza toti "inruditii". Plus ca polisarea parea sa dureze o eternitate... dupa 3 ore la lentilele astea mici, D63.5mm!
Totusi ma reculeg rapid, stiind ca mai aveam o cantitate mica de oxid tot de ceriu, achizitionat din Germania, in 2010... pe care il comparasem prin 2018 (sau '19) cu cel nou obtinut atunci din ProO. Deci stiam ca cel din 2010 era mai fin si mai eficient, pe sticla ordinara, sodalime. Diferenta acum pe sticla asta mai "speciala" a fost IMENSA. Sigur, polisarea e un proces fizico-chimic, care include o dizolvare a sticlei la nivel molecular... multe aspecte chimice fiind dincolo de priceperea mea. Un Gigel de pe strada poate ar zice intuitiv ca "sa fie, domne, particule mai mari la oxidul de polisare, sa atace mai eficient"... ceea ce in realitate nu e chiar asa... Smoala de origine asfaltica merge totusi folosita (am facut un polisor si din aceea Zeiss, cu rasini naturale)... ehe... prelucrarea sticlelor mai speciale necesita si tehnologie usor diferita, eventual materiale mai speciale, altfel e o chinuiala.
- Si cum toate astea nu erau suficiante, dupa 2 august, constat iarasi ca reapar punctele pe suprafete!! Belea mare. Noroc totusi ca au fost doar in anumite conditii, si cred ca doar in aparenta. Am mai patit ceva similar, prin 2010, cu un oxid rosu de "fer", de fabricatie mai noua pe atunci si care era prost. La setul de 4 oglinzi primare pentru Dall-Kirkham, D158mm... pe finalul polisarii. M-a terminat atunci... la cite zeci de ore lucrasem, am plins, si le-am lasat dracu pur si simplu. Dupa care am revenit asupra lor un an mai tirziu. Citisem atunci pe internet faptul ca in anumite conditii, si in regim de lucru mai intens, crusta de sticla se comporta la nivel superficial ca o pelicula de unt intins pe piine... deci fenomene de astea cu disparitii/reaparitii misterioase ale punctelor pot avea loc.
Revenind la lentile, cu acetona, punctele nu disparusera, ci tot prin lucru. Nu avusesem setat un microscop... in ideea ca poate ar fi reliefat ceva mai concludent.
Uneori ma mir si eu ca ma muncesc in halul asta... in directia asta si cu multitudinea acelor drumuri acasa, in conservele de trenurile, in weekend-uri, cind as fi putut face altceva, poate sa fi inceput lucrul la dubletele D80/1200, la care inca n-am demarat nimic. Probabil ca activitatea asta e pentru mine o ultima reduta, un resort intern si imun oricaror concesii si compromisuri... (plus ca, desi ar parea greu de crezut, sub aspect motivational, eu traiersc in anii '90, in unele privinte. Si mereu voi ramine asa.) Iar daca gasisem sticlele astea "cazute-n dunga", trebuie sa fac ceva calumea din ele.
Marginea, in diverse stadii, era cazuta rau, dar la sfirsit conteaza cu adevarat starea ei, atunci cind adaosul diametral al pieselor e relativ mic. Deci asta inseamna sa "sapi adinc":
Mai am destul pina la finalizarea componentelor optice, dar in 5.08.'25 am terminat polisarea R5-ului la toate lentilele. Sterse la final cu spirt si studiate corespunzator, toate au iesit chiar foarte bine la "acuratete". Pas cu pas, miscare cu miscare, "pot face" si sticle de genul asta.
