Sa vedem ce mai proiecteaza inginerul... fiindca mi s-au repartizat suportii, multi suporti. O categorie probabil secretizata numai pentru inginerul care trebuie sa-i proiecteze... in rest fiind accesorii pentru amatorii de vinatoare. Ori niste produse de uz casnic, ambalate in plastic transparent, pentru expunere la raft... sa-i vada trecatorul, care poate se hotaraste pe loc... “bai, ce-s astia? Hai sa-mi iau si eu, ca nu strica la casa omului.”
Incep
cu un pont elementar in proiectare... la sustinerea caruia am mari
dificultati pe acolo, vizavi de niste inele mai simple. Atit in
cadrul unei familii de produse de acelasi tip, cit si la schimbarea
materialului (de la OL la Al), inginerul cauta sa asigure
indeplinitrea conditiei de egala rezistenta. Adica un coeficient de
siguranta aproximativ egal, nu inelul mic al seriei sa fie excesiv de
butucanos, iar cel mai mare prea fragil! Iar din desenul piesei tre'
sa rezulte clar niste cerinte dimensionale si geometrice, in functie
de care tehnologul isi alege procesul tehnologic de prelucrare prin
care sa obtina acele tolerante calitative. Nu intelegeri ambiguue
prin alte discutii la un sprit, care se pot uita si reseta foarte
usor.
O
sa abordez in continuare revizuirea mecanismului de blocare pe sina,
care e identic in sectiunea sa transversala la mai multe
tipo-dimensiuni de suporti. Ma refer la unul intocmai celui
prezentat in imaginea urmatoare... ca deh, in afara biroului exista
liber la net.
La
versiunea originala, ma rog, existenta in prezent, constatasem la
asamblarea 3D faptul ca axa gaurii din placuta nu era coliniara cu
axa surubului, la simultaneitatea contactului pe cele doua flancuri
plane inclinate. L-am si intrebat pe coordonatorul de proiecte... ca
de ce e asa? N-ar trebui ca ovalizarea sa fie simetric distribuita pe
cotele nominale, de proiect? Mi-a raspuns ca “da, dar nu conteaza
asta, ca se aseaza ea”. E, intradevar, sistem cu autocentrare. Am
ramas eu cu gindul in perioada urmatoare sa mai cercetez.
Asa
cum la optica e prea bine cunoscuta nevoia de optimizare, ea insa
apare si aici, la ansamble mecanice. Am inceput in modul clasic,
desigur, cu cele trei etape: schitarea si deductiile geometrice;
transpunerea computationala si inclusiv verificarea in 3D. Ele nu se
exclud, ci se completeaza.
Prin rezolvarea lanturilor de dimensiuni,
treptat am descoperit ca acea nevoie de ovalizare (dictata de
pozitionarea cimpului de toleranta in planul respectiv) nu era
simetrica. Raspunsul coordonatorului fusese destul de inexact atunci.
Ar fi putut sa-mi zica ceva mai clar referitor la cimpul de toleranta
rezultant intre elementele date, dar ori nu acordase importanta
raspunsului, ori nu stia. Nici nu mai conteaza.
Un
al doilea pont pe care l-as enunta ar fi acela ca cotele nominale
sint sfinte. Motiv pentru care o sa si modific modul de cotare al
acelui “slot” sau gaura ovalizata. Trebuie cotat centru gaurii pe
nominal, apoi ovalizarile care se impun.
Deocamdata
n-am analizat la singe versiunea existenta, fiind un pic diferita
cotarea slotului, ci m-am axat pe versiunea asumata de mine. Intre
optimizari as enumera:
-
o mai buna echilibrare a tensiunii normale de contact intre cele doua
flancuri ale placutei cu semicolierul inferior, respectiv cu sina;
-
o mai buna centrare pe verticala a colierelor fata de axa sinei (pe
nominal fiind o zecime, care se scoate din pozitionarea cimpurilor de
tolerante);
-
o reducere a decalajului intre axa gaurii fi6mm si virful virtual de
intersectie a flancurilor (la placuta);
-
astfel am reusit o ingrosare cu aproape 3 zecimi a acelei zone
gituite din semicolierul inferior (unde calca placuta);
-
o ovalizare mai precis controlata, nu gaura largita aiurea, ca sa fie
(mai exista oricum o marja radiala de 0.25mm, pe gaura virtual
circulara);
Nu
pot preciza ce origini o avea proiectul existent... ca o fi de la
rusi sau mai stiu eu dupa ce dictari, din care parti... dar iata ca
inginerul de mine l-a rezolvat in mod corect si eficient, in forma
tolerata. Ceea ce sigur ca-mi aduce satisfactie.
(se vede cum in cele doua situatii extreme, jocul radial ramine doar acea marja de 0.25mm a gaurii circulare in nominal; pe figuri se regasesc cotate si abaterile maxime sup si inf, din tabelul EXCEL; demonstratia 3D n-am dus-o si-n directia verificarii coliziunii la partea supeioara a placutei)
Azi
ne-a dat sa semnam o fisa de evaluare, care (culmea) avea spre
final o rubrica de realizari deosebite. Am si mentionat verbal ca la
mine ar fi mers trecuta acolo rezolvarea corecta a lantului de
dimensiuni ale circuitului de iluminare de la o luneta (ala cu bateria
care intra cu joc). La care mi se raspunde ca a fost doar o sarcina
de serviciu. Eu mai completez totusi ca a fost deosebita... pentru ca
fusesem singurul care a stiut sa-l rezolve (corect). “A, nu, asta e
doar impresia mea”!! Si ca oferisem (initial) o solutie
(nepotrivita) care presupunea modificarea unei matrite. Zau asa?!
Asta n-am mai zis. I-am reamintit doar ca am venit dupa aceea si cu
unica solutie de remediere, care sa scuteasca modificarea matritei...
solutie pe care inca o am acolo, in hirtii, neaplicata (sau poate aplicata fara stirea mea). Contextul era
acela ca greseala lor trecuse prin tot circuitul de aprobare,
ajunsese in productie, apoi buboiul a erupt, iar un beneficiar din
strainatate le-a semnalat problema. Ei, acolo, care se ocupasera, au
revizuit dar nu au gasit cauza... si astfel mi-au dat mie documentatia
spre analiza (prin Iulie anul trecut, si o finalizasem inainte de 1 august, cind am intrat in concediu).
In
acea perioada, vizavi de problema asta si dupa ce le predasem
inscrisurile mele cu metoda de lucru clar detaliata spre verificare,
auzeam o voce anume... zicind ceva de genul: “la noi n-a mai facut
nimeni, niciodata in felul asta...”. Iar mai recent, aceeasi voce
spunea catre altii pe acolo: “vai, nu stie ambalarea...”. Dupa ce
eu tocmai dadusem spre verificare ceva documentatie pentru niste
insertii (piese foarte simple, de reductie a alezajului). Adica
facusem documentatia intocmai structurii alteia similare existente,
doar ca a mea nu mai era buna!! Ar fi multe faze de astea...
opozabile. Acum sincer, ambalarea chiar e un cacat! Nu ca as refuza
s-o fac, dar e un cacat... sa ma duc pe tot locul, sa depind de alte
hirtii si aprobari, timp in care documentatia de fond sta blocata.
Parca si-ar pierde aia busola la ambalare, la niste piese asa simple, din cauza
ca nu le-as livra eu instructiuni!
Ma
bucur ca am finalizat azi studiul mecanismului propriu de blocare. Am
inceput serios si prescrierea unui ambalaj modern, in plastic... care
probabil va fi respins fiindca nu-i foarte reutilizabil... asa, la zeci de
produse. Dar eu imi fac treaba, si negasind schite prea clare la
cererile de oferte catre producatorii de ambalaje, o sa fac eu
desenele... sa invat lucrul in “sheet metal”.
Eu
nu-s deloc pretentios sau arogant. Adica singura pretentie ar fi sa
nu se deformeze realitatea. Am ramas un nea Salar, ce sa zic (si cu meritele luate).
Intrasem cu 2800 brut in oct 2019. Acum am 3650 brut (adica de la
tehnologi), cu niste mariri de parcurs, asa la toata lumea (cu
inflatia). Neavind nici sporuri de vechime, iau cam 2050 lei net
(+bonurile de masa).
Intrasem
la proiectare la un nivel destul de ridicat prin temele alea doua...
recent punindu-mi-se in discutie tema progresui meu... cind, in fapt, ti
se dadusera ulterior teme cu nivel regresiv! Asa-s cutumele de care nu mai
scapam. Se incearca o nivelare, pentru ca omul sa nu capete cumva
pretentii, ba chiar incearca sa-l faca sa se subestimeze.
In
fine, doar atunci esti inginer, cind poti avea o intelegere de
profunzime a mecanismelor, sa le descompui, dar sa nu-si piarda
functionalitatea.
Consolarea
imi ramine aceea ca multi pot copia niste “figurine” dintr-o
parte in alta, dar putini stiu sa faca ceea ce stiu eu.
PS: Apropo de luarea meritelor altuia, si inca ale unuia lovit de soarta, dar care mai incearca sa-si faca si el o situatie in viata. Asta-i realitatea. Un lant de dimensiuni cit se poate de simplu, dar care sa aiba totusi mai mult de doua dimensiuni. Rezultatele directe.
