Saptaminile trecute imi venise in minte un titlu mai potrivit, dar nu l-am notat la momentul respectiv, apoi l-am uitat. Dupa care ma gindeam la un altul, gen: "The Back-up"... care s-a preschimbat azi in cel actual.
Dupa tripletul Taylor, am inceput sa fac o evaluare a solutiilor similare de sisteme opticale utilizabile fotografic, ori accesorii cum ar fi corectoarele de cimp tip dublet. La corectoarele astea am renuntat destul de repede, fiindca dadeau rezultate foarte slabe. Mai gasisem un site cu date constructive despre obiectve foto, dintre care mai reuseam sa le verific in OSLO. As fi vrut tare mult sa pot pune in program Tair 3-ul de care dispun, insa am gasit doar date partiale. Sticlele le-am pus intr-o echivalenta aproximativa cu cele de Schott, desi TK-6 n-am gasit-o nicaieri in GOST-urile de la rusnaci. Cred ca o fi fost si mai veche, adica de prin anii '50. Scria pe net ca Tair-ul asta ar fi anastigmat, dar nu e (poate alte versiuni sa fie). Si pentru designul asta am extras tabelar influenta parametrilor de intrare, iar problema e ca n-am nici unul care sa-mi varieze astigmatismul mai mult decit coma. In fine, doar un rezultat de genul asta am obtinut:
A urmat o analiza in perspectiva a acromatizarii sistemelor spatiate, intr-o reprezentare simplificata la dubletul spatiat. Mai mentionez ca in perioada ultimelor luni, a prelungirii studiilor optice, incepusem sa-mi conspectez niste notiuni fundamentale, pentru buna intelegere a acestora. Accesam si un topic de pe forumul astrometric, in care cineva descria sistemul de tip dialyte (cu obiectiv simplet si corectoare subdiametrale), pe care mereu il aveam in vedere... pina la momentul in care facea o repartizare simplista a puterilor pe componente, care era gresita. Sigur ca am tot respectul pentru studiile sale si optimizarile pe care a reusit sa le faca in OSLO, dar teoria aberatiior e mult mai complexa, iar puterea optica are o definitie universal valabila.
Initial gresisem si eu, dar mereu imi verific calculele si prin experimente sau simulari, si astfel am creat un dublet Littrow. Ba chiar l-am refacut zilele trecute mai exact, cu grosime nula a componentelor.
Asa, sumar, acromatizarea unui dublet cu putere unitara rezulta dintr-un sistem de doua ecuatii: cea a puterilor si cea de acromatizare. Introducerea spatierii aduce cu sine o complicare considerabila a ecuatiior... ceea ce m-a adus intr-un blocaj. Metoda substitutiei ar fi mult prea greoaie, depasindu-mi motivatia. Pe urma mi-am amintit vag de rezolvarea cu determinanti... dar acestia se refera la ecuatii liniare, ceea ce nu e cazul aici. Aoleo... dezvoltari in serii Tayor... aici sint depasit de situatie! Am demarat ideea teoretica, dar ramine cu atit. Am si verificat in OSLO calculul teoretic... eram pe drumul cel bun. Iata niste ciorne, scrise de mina, respectiv in MathCad:
Si in sfirsit, aceste ultime 3..4 luni, care marcheaza cea mai proasta perioada a vietii mele, mai aduc si cite ceva bun, constringeri care imi aduc dezvoltari pe alte parti... Am ajuns si eu la un rezultat pentru designul dialyte... care, cel putin la nivel comercial , e o directie moarta.
Mi-am impus deci niste criterii pentru ca acest sistem sa aiba vreun rost, intre care:
- un numar maxim de lentile corectoare limitat la 3;
- o focala echivalenta care sa nu fie mai mica decit focala simpletului frontal; as prefera mai mare, dar astfel se accentueaza aberatiile finale reziduuale, cit si tolerantele de executie la raze si montaj;
- diametrul componentelor subdiametrale sa fie la cel mult jumatate din cel al obiectivului;
- lungimea totala sa nu depaseasca 125% din cea a obiectivului simplet.
Deja am sticlele puse-n proiect, pentru o bucata. Inclusiv discul pentru eventuala lentila frontala, primit ca donatie. In virtutea criteriilor enuntate, am fixat stopul de apertura pe dubletul central, fapt care aduce un oarecare decalaj vizibil dar tolerabil intre liniile verde, respectiv F-C. Linia centrala am reprezentat-o la 530nm, pentru ca focal shift-ul sa fie tangent la abscisa, in scopul redarii corecte a marimii spoturilor. Acromatizarea e mai buna decit cea a unui dublet clasic, la fel si calitatea cimpului. Fabricarea dubletului nu necesita calibre, suprafetele exterioare fiind concave.
Am mers deci pe conservarea focalei native, lentilele corectoare in ansamblul lor avind putere 0.
Sigur ca am mai multe variante preliminare, posibilitatile creative fiind infinit mai multe... un joc fascinant al compromisurilor demne. Asta inseamna sa fii inginer.
Iata cum intr-o lume tot mai restrictiva si cu principii comunistoide renascute, e posibil sa gasesti o multitudine de optiuni... intrucit proiectarea opticiana iti ofera poate cele mai multe si diversificate pirghii spre realizarea scopului dorit si indelung chibzuit.
LE (29-03-21, 23:05): Sistemul asta se apropie mai mult de familia tripletului Taylor, cu imbunatatiri. Prima si ultima sticla au ramas stabilite mai rapid, apoi, pentru dublet, am ajuns la doua variante in urma studiului preliminar mai variat. PSK53/SF5 si SSK2/SF5, dar pentru ca PSK53 nu se mai fabrica, nici n-are sticle echivalente, mi-am mai facut un proiect si cu PSK53A. Cu cit lentila finala iese mai mare, cu atit corecteaza mai bine astigmatismul... ca regula generala, dar ma indepartez de scopul initial. Alte flinturi in dublet produceau un fascucul prea convergent, imi aruncau ultima lentila prea departe, cimpul deteriorindu-se grav din cauza astigmatismului reziduual. In mod ideal, imi doream o iesire paralela a fasciculului din dublet, iar lucrul asta mi-l asigura mai bine varianta cu SSK2, care in urma preoptimizarii iesea usor convergent, cu inerenta agravare a astigmatismului. Dar posibilitatile infinite ale opticii imi permite o modelare artistica a fascicului, pentru indepinirea cerintelor, a compromisurilor acceptabile. De asta e atit de fascinanta proiectarea opticiana! Am fortat o usoara scadere a divergentei pt. PSK, respectiv o inducere a divergentei pentru SSK.
Mi-am facut versiuni finale pentru conservarea focalei obiectivului simplet, dupa care, ieri, am intreprins un studiu al acestui sistem cu amplificare de la 1.5 la 3x... lungimea fizica mai mare decit focala echivalenta fiind cam deranjanta. Fara a ma intinde la alte detalii, consider ca varianta cea mai buna e amplificarea 1.5x, cu lentila frontala la F/10. Lunginea instrumentului devenind aproximativ egala cu focala rezultanta.
Iata deci niste lunete de calitate superioara. Acromazia inca e mai buna si pentru corectorul cu SSK, fata de acromatul clasic BK7/F2, multumita inclusiv ultimei lentile, iar cimpul net superior. Doar sferocromatismul e mai accentuat, dar nu le poti avea pe toate. Sistemul e anastigmat.
Mai tre' sa zic ca dubletul Barlow folosit pe acromatele clasice e o pocnitoare. Iti amplifica spectrul secundar odata cu marirea imaginii, pastrind proportiile. O sa mai incerc un studiu de comprimare a acelui spectru secundar, odata cu marirea focalei.
